Ce pot face mureşenii în weekend?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Film românesc la cinema Arta
Film românesc la cinema Arta

Adevărul vă prezintă cele mai interesante recomandări pentru sfârşitul de săptămână.


Astăzi
Campionatul de improvizaţie


Mureşenii interesaţi de participarea activă la spectacolele de teatru sunt aşteptaţi la Teatrul Naţional diseară de la ora 21.00, în Sala Mică. Actorii vor asculta propunerile publicului şi vor crea un spectacol inedit.

Astăzi
Party în Sighişoara


Clubul Aristocrat Society din Sighişoara va fi gazda unui „All Time Hits Party” în această seară, începând cu ora 22.00. Distracţia cu DJ Wish & Soul va dura până la primele ore ale dimineţii, iar intrarea va fi liberă.

Sâmbătă
„Iunie” la Teatrul Naţional


Spectacolul „Iunie”, de Egressy Zoltán, va fi pus pentru prima dată în scenă mâine seară, începând cu ora 19.30. Spectacolul de la Sala Mare reprezintă una din premierele Naţionalului mureşean pentru stagiunea 2010-2011.

Sâmbătă
Retro Party în Jazz&Blues


Mureşenii se vor distra pe ritmurile muzicii anilor ’80-’90 în cadrul petrecerii retro organizate de clubul Jazz&Blues. Petrecerea va avea loc în ambele încăperi ale localului, de la ora 22.00. Intrarea costă 5 lei.

Weekend
Film românesc la Arta


Producţia „Nuntă în Basarabia” va rula în cinematograful Arta începând de astăzi, de la orele 16.30, 19.00 şi 21.30. Filmul prezintă povestea unui tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău care s-au căsătorit recent în România şi care sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Un bilet la film costă 8 lei.

Duminică
Premieră la Naţional


Spectacolul „Viaţa lui Helge”, de Sibylle Berg, va putea fi urmărit de mureşeni în premieră la Sala Mare a Teatrului Naţional, duminică, de la ora 19.30. În rolurile principale, actorii Ada Milea, Sorin Miron, George Costin, Nicolae Cristache, Elena Purea, Stanca Jabeniţan, Sergiu Marocico, Monica Ristea şi Victor Frunză, acesta din urmă fiind responsabil şi cu direcţia de scenă. Biletele costă 15 lei.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite