Când să ne programăm cumpărăturile de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate magazinele vor fi închise duminică, aşadar vă recomandăm să vă programaţi cumpărăturile din timp. Supermarketurile şi hypermarketurile din oraş vor funcţiona după un orar special începând de vineri şi până marţi.

Marile centre comerciale din Târgu-Mureş vor funcţiona cu un program special în acest sfârşit de săptămână, cu ocazia Paştelui. Toate magazinele importante din oraş vor fi închise în Duminica Paştelui, astfel că ar fi bine să nu vă planificaţi cumpărăturile pascale pe ultima sută de metri. Faptul că atât creştinii ortodocşi, cât şi cei catolici, serbează Învierea Domnului în aceeaşi zi este privit cu optimism de administratorii magazinelor, care speră astfel să înregistreze vânzări-record pentru acest semestru.

La hypermarketul Real, veţi putea face cumpărături non-stop până sâmbătă la ora 19.00, când magazinul va fi închis, urmând ca acesta să îşi reia activitatea luni, în cea de-a doua zi de Paşte, de la ora 8.00 până la ora 23.00”, ne-a declarat Sorin Luca, de la Real Hypermarket. Modelul Real nu a fost preluat şi de celelalte centre comerciale, acesta fiind singurul magazin important din oraş deschis non-stop în Săptămâna Mare.

Dacă vreţi, totuşi, să vă faceţi cumpărăturile la Auchan, situaţia e asemănătoare celei de la Real. Magazinul va fi deschis toată săptămâna, până vineri inclusiv, de la ora 8.00 la 23.00, iar sâmbătă, orarul de funcţionare va fi scurtat până la ora 18.00. De luni, hypermarketul va fi deschis de la ora 8.00 şi până la ora 22.00, respectându-se astfel programul normal de funcţionare.

Program scurt de sărbători

La Metro Cash&Carry, programul a fost schimbat, astfel că mureşenii vor putea face cumpărături între orele 6.00 şi 23.00 până vineri inclusiv, urmând ca magazinul să fie deschis doar până la ora 16.00 în Sâmbăta Mare, exact ca în a doua zi de Paşte. Abia de marţi, Metro va funcţiona după programul normal, adică de la 6.00 la 22.00.

Hypermarketul Selgros Cash&Carry va fi deschis în această săptămână de la ora 7.00 până la ora 22.00. Sâmbătă, clienţii vor putea face cumpărături începând cu ora 6.00 şi până la ora 16.00, iar de luni se va trece la orarul normal de funcţionare. Linia 5, care face legătura între Târgu-Mureş şi Selgros va circula normal.

Magazinul Kaufland va fi deschis până la ora 22.30 în Vinerea Mare, sâmbătă va fi deschis în intervalul orar 7.30 – 17.00, pentru ca luni, programul de funcţionare să fie 9.00 – 16.00.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite