Ca și calificați în finală! City'us umilește Odorheiul Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şansele ca City'us să-şi păstreze titlul sunt foarte mari
Şansele ca City'us să-şi păstreze titlul sunt foarte mari

City’us Târgu-Mureş a învins cu 13-2 în deplasare, la Odorheiu Secuiesc, în prima manşă a semifinalei Campionatului Naţional de futsal.

Jucătorii pregătiţi de Kacso Endre au pus presiune pe gazde încă de la începutul partidei, în minutul 3, scorul fiind de 3-0 pentru City’us, prin golurile marcate de Fl. Matei, de două ori şi Ignat. Au urmat apoi câteva momente bune ale gazdelor, concretizate printr-un gol marcat de Bajko, în minutul 7.

Până la pauză, campioana României şi-a asigurat victoria în prima partidă, Fl. Matei, Mimi Stoica, Csoma Alpar şi Ignat, stabilind diferenţa de 5 goluri de la pauză, 7-2 pentru City’us.

În partea a doua jocului, City’us a punctat constant, gazdele cedând fizic jocului organizat al tîrgumureşenilor. Fl. Ignat, minutul 24, Mimi Stoica, minutele 30 şi 31. Fl. Matei, minutul 36, Nicuşan, minutul 37 şi Szocs Laszlo, minutul 39 au stabilit scorul final al partidei, ACS Od. Secuiesc - City’us Tîrgu-Mureş 2-13.

Jocul doi din cadrul semifinalei este programat miercuri, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş.


În cealaltă semifinală a Campionatului Naţional Spicom Sfântu Gheorghe a învins în primul joc pe United Galaţi, cu scorul de 12-9 şi are prima şansă de calificare în finală.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite