Consiliul Naţional Secuiesc acuză UDMR de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Scaunul Mureş al Consiliului Naţional Secuiesc, Biro Zsolt Istvan a că organizaţia pe care o conduce a avut parte de mai multe "obstrucţii" din partea UDMR.

Astfel, la mai multe manifestări oraganizate cu ocazia zilelor diferitelor comune preponderent maghiare din judeţul Mureş, membrii şi chiar conducerea CNS nu a fost lăsată să ia cuvântul. "Noi ne-am gândit să participă şi să povestim cu localnicii despre autonomia Ţinutului Secuiesc. Am fost refuzaţi de primarii localităţilor respective, pe motiv că noi nu am fi organizatori şi ei nu vor să facă politică. Acolo însă au vorbit deputaţi ai UDMR, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, sau vicepremierul Marko Bela. Noi în aceste localităţi avem reprezentanţi, care fac parte din Consiliul Local şi chiar şi aşa noi nu putem lua cuvântul pentru că se spune că facem politică", a spus Biro Zsolt Istvan. 

Acesta a dat ca exemplu evenimentele desfăşurate în localităţile Glodeni şi Trei Sate. "Pe cei din UDMR îi deranjează faptul că noi existăm. Noi deplângem aceste practici din partea unui partid politic",a mai spus Biro Zsolt, care a precizat că îi va trimite o scrisoare deschisă vicepremierului Marko Bela, în care îi va relata această situaţie.

Întâlnire cu preşedintele Ungariei

Biro Zsolt a precizat că liderii CNS, alături de  cei ai UDMR şi de altor organizaţii maghiare din România au luat cina cu preşedintele Ungariei, Schmitt Pal, cu ocazia vizitei sale din 22 august la Cluj Napoca. „Acest lucru n-a fost bine primit de UDMR, dar preşedintele Ungariei a precizat că dacă va discuta cu organizaţiile maghiare din Transilvania, o va face cu toate de-odată”, a spus Biro.

Potrivit acestuia, preţedintele Ungariei a fost invitat de conducerea CNS pe 19 noiembrie la sărbătoarea înfiinţării organizaţiei, eveniment ce va avea loc la Sfântu Gheorghe.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite