Târgu-Mureş: Burse pentru şcolarizare gratis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Burse pentru şcolarizare gratis
Târgu-Mureş: Burse pentru şcolarizare gratis

25 de elevi din mediul rural pot primi burse de studiu în Târgu Mureş. Dosarele se depun la şcoli până în 15 august, iar selecţia elevilor se va face până în 31 august.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş selecţionează pentru noul an şcolar  25 de elevi capabili de performanţă, absolvenţi ai clasei a IV-a, proveniţi din mediul rural, ale căror familii au venituri pe membru de familie sub o treime din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Ei vor fi şcolarizaţi “în unităţi de învăţământ de prestigiu”, după cum se arată în metodologie. “Vom alege şi în funcţie de existenţa internatelor şcolare”, ne-a explicat inspectorul şcolar general adjunct Ioan Suciu. Inspectoratul  Şcolar şi unităţile de învăţământ la care vor fi repartizaţi elevii incluşi în program vor avea responsabilitatea privind siguranţa acestora precum şi pentru asigurarea suportului psihologic de care vor avea nevoie copiii pentru adaptarea la noile condiţii de viaţă.

Şcolarizare gratis

Pentru aceşti elevi este instituită bursa şcolară “Guvernul României”, acordată prin Ministerul Educaţiei şi finanţată de la bugetul de stat. Cuantumul bursei şcolare este destinat acoperirii cheltuielilor de cazare, masă şi a celor şcolare, şi va fi stabilit prin hotărâre de Guvern. Şcolile din mediul rural trebuie să identifice elevii ce ar putea primi bursa şi să preia cererile acestora. Părinţii sau tutorele legal instituit întocmesc dosarul de înscriere la selecţie, sub îndrumarea învăţătorului clasei. “Dosarele se centralizează la şcoli şi vor fi trimise la ISJ pe 15 august”, ne-a mai declarat Ioan Suciu.

Cum se va face selecţia

Procesul de selecţie a copiilor capabili de performanţă din mediul rural va fi organizat de ISJ în colaborare cu Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică. Părinţii sau tutorii legali instituiţi ai copiilor trebuie să fie de acord cu participarea la activitatea de selecţie şi, în ipoteza selecţionării, cu şcolarizarea copiilor lor într-o unitate de învăţământ din Târgu Mureş. Evaluarea dosarelor şi identificarea copiilor care îndeplinesc criteriile este programată până pe 17 august, iar evaluarea aptitudinilor copiilor şi selecţia celor 25 de elevi se va încheia până la 31 august.

Ce puneţi în dosar

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă copii după certificatul de naştere al copilului şi cărţile de identitate ale părinţilor, foaia matricolă corespunzătoare învăţământului primar, adeverinţă de venit pe membru de familie pe ultima lună anterioară înscrierii, recomandarea învăţătorului clasei frecventate de elev şi fişa medicală, alături de acordul scris pentru participarea la selecţie.


Burse pentru liceeni

Ministeul Educaţiei mai derulează şi programul Bani de Liceu. În luna septembrie vor fi preluate cereri şi evaluate dosare pentru susţinerea elevilor la cursuri de nivel liceal. Cuantumul şi criteriile pentru anul şcolar viitor nu au fost stabilite încă. Anul trecut 3.465 de elevi mureşeni au beneficiat de acest program.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite