Târgu-Mureş: Portret/ Scena, o mare provocare pentru Rareş Budileanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Portret/ Scena, o mare provocare pentru Rareş Budileanu
Târgu-Mureş: Portret/ Scena, o mare provocare pentru Rareş Budileanu

Actorul mureşean a îmbinat teatrul şi muzica, dar scena rămâne marea sa pasiune. Publicul îi va putea urmări talentul actoricesc diseară în spectacolul „Krum”.

Rareş Budileanu a fost de mic pasionat de teatru, iar părinţii i-au remarcat talentul şi l-au îndemnat mereu să-l fructifice. „Încă din grădiniţă la Sibiu mi-a plăcut să joc în scenetele organizate de educatoare. Eram prezent în toate serbările şcolare, în liceu prezentam balurile bobocilor, eram foarte dezinvolt şi activ şi mă implicam peste tot”, mărturiseşte actorul. Din copilărie Rareş Budileanu şi-a descoperit  şi pasiunea pentru muzică şi a urmat şcoala în domeniu.

„Am făcut 12 ani de şcoală de muzică, în generală şi liceu, urmând cursuri de pian şi percuţie”, îşi aminteşte Rareş. După liceu însă pasiunea pentru teatru a trecut înaintea muzicii. „Eram hotărât iniţial să dau admitere la Conservator , dar am plecat din ţară o lună şi am ratat examenele. Făcând însă parte dintr-o trupă de teatru amatori, colegii mei, care erau majoritatea studenţi, mi-au tot sugerat să dau admitere la teatru”, povesteşte actorul.

Anii de studenţie

 Părinţii săi au acceptat ideea ca fiul lor să urmeze cariera artistică, iar regretatul actor Radu Dobre Basarab a venit la insistenţele tatălui său să-l vadă. „Eram la Sibiu, tata îl cunoştea pe Radu Dobre Basarab, care a venit şi mi-a zis să încep să-mi formez repertoriul. M-am hotărât să dau admitere, m-am pregătit singur şi am venit la Târgu-Mureş la examene şi am intrat în acel an”, spune Rareş Budileanu. Anii de studenţie au fost ani plini pentru actorul mureşean. „Am jucat în peste 50 de reprezentaţii în timpul universităţii. Am colaborat cu Teatrul Naţional încă din anul II şi am jucat în spectacolele colegilor mai mari de la regie”, spune Rareş Budileanu.

În concerte cu Ada Milea

Un capitol important din viaţa actorului mureşean îl reprezintă concertele susţinute alături de artista Ada Milea. „Ada îmi era colegă de facultate şi am început să cântăm împreună prin anul 2000. Am avut concerte prin ţară, apariţii TV, am şi imprimat albumul „Republica mioritică România” . Momentan Ada Milea e prinsă în alte proiecte şi temporar am abandonat muzica”, spune actorul.
Pe scena Naţionalului

Rareş Budileanu e aplaudat de public pe scena Teatrului Naţional încă din 1999. Actorul a jucat în zeci de spectacole, a făcut roluri memorabile, atât comice cât şi tragice. „E important să fii pe scenă, chiar şi în roluri mici pentru că nu contează cât de mic e rolul, important e să fie bine făcut”, spune Rareş Budileanu.  Publicul mureşean va avea ocazia să-l vadă jucând în această seară în spectacolul „Krum”, în regia lui Theodor Cristian Popescu.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum e publicul mureşean?

Publicul mureşean e în creştere în momentul acesta, ca şi număr şi ca cerinţe. Cred că publicul va fi recâştigat de actorii Teatrului Naţional prin calitatea spectacolelor pe care le montează.

Cum e noul spectacol?

„Krum” e un spectacol mai special, mai complex şi sper să vină lumea să-l vadă. E nevoie câteodată şi de aşa ceva, teatrul nu poate fi doar divertisment.

Ce-i place:

„Îmi place sinceritatea oamenilor. Mi-ar place să călătoresc mult, să am o casă cu grădină pentru că iubesc natura. Îmi place să merg la munte, dar din păcate nu prea am timp. Îmi plac animalele, în special pisicile. Îmi place să-mi ajut soţia prin gospodărie la treburile casnice.

Ce nu-i place:
„Nu-mi plac oamenii falşi şi răi şi nu-mi plac ouăle stricate. Nu-mi place să fac lucrurile tehnice, le fac dar nu-mi plac. Dacă aş putea să fac doar chestii artistice ar fi minunat. Nu-mi plac construcţiile din jurul blocului în care locuiesc”.

Data naşterii:

Data naşterii: 14 septembrie 1975
Studii: Universitatea de Artă Teatrală-secţia Actorie
Master la Regie, anul II
Profesie: actor
Stare civilă: căsătorit

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite