Târgu-Mureş: Bucătărie tradiţională în Cetatea medievală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:  Bucătărie tradiţională în Cetatea medievală
Târgu-Mureş: Bucătărie tradiţională în Cetatea medievală

Cetatea mureşeană va fi reabilitată după 45 de ani de la ultima restaurare. Proiectul presupune reabilitarea a trei bastioane şi a clădirii Manutanţei, unde va funcţiona o bucătărie medievală.

Cetatea medievală din Târgu-Mureş, unul dintre simbolurile culturale ale oraşului, va intra în reabilitare, la peste 45 de ani după ultima restaurare care a redat forma iniţială a zidurilor şi a bastioanelor sale. Până la finele acestui an se ca semna un proiect de reabilitare a acesteia, fiind vorba de o finanţare europeană de circa 7 milioane de euro inclusă, alături de cetăţile din Rupea şi Alba Iulia, în proiectele aflate în stadiu de evaluare la ADR Centru, pe axa 5.1, destinată clădirilor de patrimoniu.


Potrivit şefului Serviciului Strategii şi Programe Economice din cadrul Primăriei Târgu Mureş, Dana Ijac, pentru reamenajarea  a şapte bastioane şi patru clădiri, a căilor pietonale de acces, a platformelor interioare şi a pieţii cetătii, proiectul prevede suma de 28,6 milioane de lei, din care grantul va fi de 22,6 milioane, restul fiind contribuţia administraţiei locale.

“Proiectul este în curs de evaluare şi prevede înfiinţarea în Cetate a unui centru de conferinţe, o casă a căsătoriilor, un centru intercultural, dar şi săli de întruniri şi spaţii de cazare. În bastioane vor fi amenajate spaţii multifuncţionale pentru expoziţii, colocvii, artă culinară tradiţională, teatru de păpuşi şi tineret, un club de muzică de cameră şi jazz, dar şi galerii foto”, a declarat Dana Ijac.

Apa pluvială, principala problemă

Viceprimarul Csegzi Sandor a subliniat că una din marile probleme de rezolvat ale Cetăţii medievale târgumureşene este cea legată de apa pluvială, care afectează zidurile dinspre N-V, respectiv urcarea spre Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian”.

„Am obţinut autorizaţia de construcţie, de la forurile din Braşov şi Bucureşti ce se ocupă de monumente. Vor fi reabilitate bastioanele Măcelarilor, Croitorilor şi Blănarilor, ca şi corpurile D şi E din ansamblul Manutanţei, unde se va amenaja, printre altele, o bucătărie de tradiţie medievală. De asemenea, va fi reamenajat fostul grajd al unităţii militare. Alte două clădiri recente se dărâmă, respectiv cel în care se află birourile administraţiei municipale, unde se va construi un ansamblu arhitectural deosebit, respectiv o sferă din sticlă şi oţel. Nu în ultimul vom amenaja spaţiile verzi, care se vor reproiecta. În acest sens, pe viitor intenţionăm obţinerea unei finanţări suplimentare pentru infrastructura terenului, respectiv nivelarea acestuia”, a declarat viceprimarul municipiului. 

Istoric

Construită în secolul al XVII-lea, Cetatea medievală a fost ridicată în locul castelului-cetate de odinioară al voievodului transilvănean Báthori István din 1492, distrus în anul 1601 de invazia turco-tătară. Un an mai târziu au fost începute lucrările de reconstrucţie. Au fost ridicate 7 bastioane, din care 5 construite de bresle. În ultimii ani, spaţiul Cetăţii a găzduit instituţii precum Teatrul 74 şi manifestări culturale, precum Festivalul de Televiziune Simfest şi concertele de Zilele Oraşului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite