Târgu Mureş: Broşurile anti-HPV nu au ajuns în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu Mureş: Broşurile anti-HPV nu au ajuns în şcoli
Târgu Mureş: Broşurile anti-HPV nu au ajuns în şcoli

Peste 20.000 de broşuri informative şi postere ar fi trebuit să fie împărţite elevelor din clasele VI-VII. Deşi campania de informare cu privire la vaccinarea anti-HPV a început oficial marţi, în Mureş nu au ajuns materialele informative.

Începerea campaniei de informare a elevelor de clasa a VI-a şi VII-a cu privire la pericolele cancerului de col uterin întârzie în judeţul Mureş. Ministerul Sănătăţii a reluat acţiunea de prevenire prin vaccinare după ce programul fusese îngheţat din cauză că doar 2% din grupul ţintă fusese vaccinat.

Toate şcolile din judeţul Mureş urmau să primească până în data de 20 octombrie prin Direcţia Sanitară Mureş broşuri informative, postere şi fluturaşi cu întrebări şi răspunsuri referitoare la virusul HPV, care provoacă la fete cancerul de col uterin, dar acestea nu au ajuns în şcoli nici până azi. “Noi nu am primit nimic, nu ştim nimic. Evident, abia în momentul în care vom avea materialele respective acţiunea de informare va putea începe”, ne-a declarat dr. Aurelia Cojan, director coordonator adjunct în cadrul DSP.

Elevele mai aşteaptă
“Noi nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm. Sunt nemulţumit de modul în care decurg lucrurile, deoarece e o dovadă de neseriozitate din partea celor de la Sănătate în ceea ce priveşte întreaga acţiune de informare şi, ulterior, de vaccinare a elevelor. În momentul în care ne vor fi aduse materialele informative, acestea vor ajunge în şcoli, fără întârziere. Momentan, aşteptăm”, ne-a declarat Dumitru Matei, inspector şef în cadrul ISJ Mureş.

Fiecare instituţie de învăţământ ar trebui să primească un număr de pachete cu materiale informative egal cu numărul claselor a VI-a şi a VII-a existente. Cele 20.000 de astfel de pacheţele atât de mult aşteptate conţin 20 de broşuri de informare şi 20 de broşuri cu întrebări şi răspunsuri referitoare la HPV. La sediul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş ar fi trebuit să ajungă 2.000 de broşuri informative pentru părinţi şi 100 de postere care să fie distribuite şcolilor în cazul în care direcţiunile acestora ar considera că e necesară o mai bună promovare a campaniei.

Detalii web pentru părinţi
Până când vor ajunge şi în şcoli materialele informative referitoare la virusul HPV, părinţii au acces direct la ştiri despre prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare pe site-ul www.informareHPV.ro şi la numărul gratuit de telefon 08008-00008 la care răspund operatori special pregătiţi.



Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite