Borbely Laszlo susţine tăierea pădurii din Sângeorgiu de Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent vineri în Sângeorgiu de Mureş la o acţiune de plantare de puieţi alături de angajaţii Direcţiei Silvice Mureş, ministrul Mediului Borbely Laszlo s-a declarat de accord cu tăierea pădurii din zonă, cu condiţia ca această să se înlocuiască.

Potrivit ministrului, pădurea din Sângeorgiu de Mureş va fi replantată, iar în locul arborilor existenţi se vor planta specii mai valoroase de arbori.

"Nu întâmplător am venit aici să plantez împreună cu colegii şi sunt foarte mulţi care au venit în ajutor de la Sângeorgiu de Mureş şi Târgu Mureş. Acum vreo lună şi jumătate am fost sesizaţi că se taie pădurea la Sângeorgiu de Mureş şi să intervin. Am intervenit, deşi nu cred că neapărat ministrul trebuie să intervină în asemenea situaţii, dar iată venind aici mi-am dat seama că această pădure trebuie reînnoită, este o pădure care niciodată nu a fost împădurită din punct de vedere ştiinţific. Este o pădure îmbătrânită care trebuie înlocuită cu copaci valoroşi, care se plantează acum. Asta nu înseamnă că dispare pădurea, pentru că sunt fâşii, dar aici se vor planta circa cinci hectare de pădure în primăvara acestui an", a precizat ministrul Borbely Laszlo, citat de Agerpres.

Pădurea din Sângeorgiu de Mureş se întinde pe o suprafaţă de 8 hectare, iar 80% din suprafaţa acesteia va dispărea până în 2018. Tăierile vor fi urmate însă de replantări. specia predominantă existentă acum este carpenul, de productivitate inferioară şi se înlocuieşte cu gorun în amestec cu frasin, paltin şi cireş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite