Beţivii fără permis sunt un pericol veritabil pe străzile mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii încearcă să îi prindă pe şoferii de ocazie
Poliţiştii încearcă să îi prindă pe şoferii de ocazie

Poliţiştii mureşeni reţin săptămânal petrecăreţi care uită cât de periculos e să conducă o maşină după ce au consumat alcool. Mureşenii sunt sfătuiţi să aibe grijă când circulă, pentru că nu se ştie niciodată ce „şoferi” conduc maşinile din apropierea lor.

S-au înmulţit îngrijorător cazurile de accidente rutiere provocate de persoane fără permis de conducere aflate la volan în stare de ebrietate, sau după ce au consumat băuturi alcoolice. Numai în acest sfârşit de săptămână au fost înregistrate cinci situaţii în care pe străzile din judeţ să fie prinşi fie şoferi fără permis, fie şoferi băuţi, care au provocat şi pagube materiale.

Duminică, de exemplu, lucrătorii postului de Poliţie din comuna Hodac au oprit o autoutilitară la volanul căreia se afla un tânăr de 28 ani, domiciliat în localitate şi care după ce a avariat un autoturism parcat pe marginea străzii şi-a continuat deplasarea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Din verificările efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că şoferul autoutilitarei nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost şocant: 0,84 mg/l aer pur în volumul de aer expirat.

Tot duminică, în localitatea Morăreni, un tânăr de 22 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea deşi nu avea permis şi a rănit uşor câţiva pietoni aflaţi în apropiere. Accidentul putea să se soldeze cu victime şi numai şansa a făcut ca acest lucru să fie evitat. De parcă nu era de-ajuns, maşina pe care băiatul o conducea nu era nici măcar înmatriculată, astfel că şoferul de ocazie a fost reţinut de poliţie. Cel mai „interesant” caz de acest gen a avut loc dumninică dimineaţă în Periş, unde un bărbat de 32 de ani a furat o maşină parcată pe stradă. Cum a condus-o, nici poliţiştii nu ştiu, căci hoţul nu avea permis de conducere. „Poliţiştii vor fi la datorie în perioada următoare, mai ales că se apropie sărbătorile şi trebuiesc evitate pe cât posibil aceste probleme pe străzi. Şoferii care se urcă la volan băuţi, o fac riscând foarte mult, pentru că pun în pericol atât integritatea lor, cât şi a pietonilor. Să sperăm că nu vor mai fi atât de multe cazuri de acest gen în viitor”, ne-a declarat Livia Popa, purtătoate de cuvânt în cadrul IPJ Mureş.

Sfaturi pentru pietoni


În condiţiile în care asemenea specimene circulă pe străzile din Mureş, pericolul la care sunt supuşi pietonii este unul cert. Astfel, poliţiştii le recomandă acestora să dea dovadă de prudenţă sporită, mai ales la traversarea străzilor, deoarece majoritatea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi trecătorii au loc în zonele respective.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite