Aurora Stanciu este mureşeanca cea mai în formă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra s-a apucat de sport pentru a-şi modela corpul şi în numai patru luni a ajuns să câştige medalia de argint la Campionatul Naţional de Bodyfitness.

În câteva luni a ajuns de la o fată obişnuită, cu un fizic obişnuit, la deţinătoarea titlului de vicecampioană a ţării la Bodyfitness. Pare un scenariu desprins dintr-un film hollywoodian de genul „from zero to hero”, însă realitatea uneori şochează mai ceva ca un film. Maria Aurora Stanciu, elevă la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş a câştigat de curând un titlu râvnit de orice fată care îşi respectă propriul fizic. Până aici, nimic ieşit din comun, dar când aflăm că numai patru luni a durat tranformarea dintr-o elevă de liceu absolut normală într-o sportivă cu un corp perfect. „Nu credeam niciodată că voi reuşi să obţin performanţe, mai ales că nu practicasem niciodată un astfel de sport. Eram o simplă fată de liceu care devenise nemulţumită cu fizicul ei. Ajunsesem să pun în greutate foarte mult, nu eram nici atentă la alimentaţia mea şi începusem să am unele complexe vis a vis de corpul meu, nefiind obişnuită să mă îngraş. De aceea am decis să merg la sală împinsă mai mult de mama, exact ca oricare altă persoană de vârsta mea”, spune Aurora.

Şansa i-a surâs în momentul în care antrenorul ei, administratorul sălii de forţă, care a văzut în tânăra mureşeancă un potenţial fantastic. „Din prima  mi-am dat seama că poate deveni campioană la fitness. I-am şi zis, încă de la primul antrenament: vrei să faci performanţă sau să vii la sală ca oricare altă fată de vârsta ta? Ea mi-a spus că vrea să obţină rezultate, aşa că ne-am pus pe treabă. Rar mi-a fost dat să văd o asemenea dorinţă de reuşită şi o ambiţie atât de mare şi pe măsură ce trecea timpul, devenisem tot mai sigur că voi scoate o campioană din ea”, îşi aminteşte Agoston Moldovan, fost campion naţional la bodybuilding, antrenorul fetei.

Alimentaţie sănătoasă şi sport neîncetat

Asemeni lui Rocky Balboa, care avea de înfruntat un adversar mult mai bine cotat şi s-a pregătit extrem de intens pentru a-l înfrunta, Aurora s-a antrenat peste medie pentru a-şi înfrunta principalul adversar: timpul extrem de scurt până la Campionatul Naţional. În mod normal e nevoie de ani întregi de antrenamente, nutriţie specială şi evitarea tuturor exceselor pentru reuşită, dar tânăra nu s-a speriat de situaţia în care se afla. A muncit cât pentru cinci şi a „crescut” într-o lună cât alţii într-un an.

Mi-am ales cu atenţie mâncarea şi am urmat cu sfinţenie programul impus de antrenorul meu. În plus, zilnic făceam câte două mii de „abdomene”, plus că alergam şi la stadionul Municipal. Am avut ambiţia de a trece peste momentele grele şi de a-mi demonstra că pot reuşi să obţin ce mi-am propus”, mărturiseşte fata. Aurora ajunsese în scurt timp să poată să înfrunte orice adversar la finala Campionatului Naţional de Culturism şi Bodyfitness, care a avut loc în Slobozia la începutul lunii iunie, primul concurs de acest gen din viaţa ei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite