Târgu-Mureş:Portret/Szasz Attila conectează oamenii cu ajutorul fotografiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Portret/Szasz Attila conectează oamenii cu ajutorul fotografiilor
Târgu-Mureş:Portret/Szasz Attila conectează oamenii cu ajutorul fotografiilor

Mureşeanul Szasz Attila practică  fotografia de peste 20 de ani, fiind un expert al portretelor şi al pozelor sportive.

Pentru cea mai mare parte dintre noi, pozele reprezintă urme ale trecutului sau simple amintiri. Cei care aleg să facă din fotografiere o artă sunt puţini şi dedicaţi pasiunii lor. Szasz Attila era copil atunci când s-a apucat de fotografie. „Eram prin clasa a IV-a sau a V-a, nu mai ştiu exact, când m-am înscris la cercul foto de la Casa Pionierilor. Îmi amintesc că bunica mi-a cumparat un aparat foto Smena, care pe atunci era 300 de lei. Îmi plăcea foarte mult să fac poze, fotografiam tot ce apucam: familia, colegii de clasă, locuri pe unde umblam; totul era o joacă pentru mine”, povesteşte Attika, aşa cum e cunoscut în cercurile de apropiaţi.

Chiar dacă a fost vorba de „dragoste la prima vedere”, costurile deveniseră din ce în ce mai mari pentru a progresa în ale fotografiei. Fotografiile alb-negru dveniseră un clişeu, iar cele color necesitau fonduri de care băiatul nu dispunea. În plus, la începutul anilor ’90 cercul foto din Târgu-Mureş a fost închis, iar mureşeanul s-a redirecţiont către informatică.

Fotografia informatizată

Devenise un trend ca tinerii să deţină un calculator acasă, iar informatica a juns să ocupe un spaţiu important în universul lui Attila. Totuşi, odată cu trecerea timpului, apariţia pe piaţă a aparaturii digitale de fotografiere l-a încuraţat pe tânăr să revină la mai vechea dragoste.

„Când au inceput să apară aparatele digitale s-a trezit în mine dorul pentru a face fotografii. Era un mare avantaj faptul că puteam face liniştit poze, fără ca acest lucru să necesite nevoia unui studio profesional. Am avantajul, în ceea ce priveşte aparatura foto digitală, că o înţeleg mai bine decât fotografii care au trecut de la film la digital, deoarece înţeleg partea tehnică mai bine. Calculatoarele m-au ajutat foarte mult”, spune mureşanul. Îi place să pozeze oameni, deoarece aceştia pot comunica inclusiv atunci când iau forma unor fotografii.

„Fotografia e o formă de conectare cu oamenii. Chiar dacă îmi plac şi fotografiile de la evenimente sportive, sau de la concerte, portretele mă cracterizează cel mai mult, ca stil fotografic. Simt că prezint oamenii exact aşa cum îi observ eu, prin vizor”, afirmă Attika.

Mereu în căutare de nou

Chiar dacă totalizează  15 ani de activitate fotografică, din anii ’80 şi până acum, nu s-a pus niciodată problema plictiselii.”Dimpotrivă, simt că trebuie să îmi frânez pofta de echipament şi experienţe noi. Vreau propriul meu studio foto în viitorul apropiat”, declară Szasz Attila.

Profil

Născut

8 aprilie 1977, la Târgu-Mureş

Educaţie

Universitatea Gabor Denes

Activitate

Programator, fotograf

Stare civilă

Necăsătorit

Ce-i place

„Îmi place informatica. Este domeniul din care îmi câştig existenţa şi mă bucur că fac ceva ce îmi place cu adevărat. Îmi place să îmi întreţin fizicul mergând la sala de forţă de 2-3 ori pe săptămână. Mă pasionează cărţile, în special cele de sci-fi”, spune Attila.

Ce nu-i place

„Nu îmi place deloc politica. M-am scârbit de ea prin anii 90 şi am ajuns să nici nu mai votez, deoarece simt că nu s-ar schimba nimic. Oamenii demagogi reprezintă o altă categorie ce trebuie să facă parte din rubrica aceasta”, recunoaşte tânărul.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ţi se par tinerii fotografi mureşeni care vin din urmă?

S.A.: Pot nominaliza câţiva tineri foarte talentaţi, care o să facă lucruri frumoase în acest domeniu în anii următori. Totodată, sunt mulţi care se pierd în detalii, cărora le e mai important echipamentul decat fotografia în sine, sau alţii care se cred artişti neînţeleşi, dar sunt numai neînţeleşi, fără a fi şi artişti.

Ce primează în arta fotografică: talentul sau aparatura?

S.A.: Ambele sunt importante în egală măsură, deoarece sunt legate. Ca să te exprimi cum vrei, trebuie să ai şi mijloacele necesare, aparatură bună.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite