Atenție, părinți! ”Flăcările omoară copii!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii mureșeni inaugurează un nou punct de lucru la Deda
Pompierii mureșeni inaugurează un nou punct de lucru la Deda

Pompierii mureșeni, alături de reprezentanții companiei E.On Gaz Distribuție, au inițiat campania de informare intitulată ”Flăcările omoară copii!”.

Conform statisticilor pompierilor, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse în gospodării sau în case particulare. În judeţul Mureş, incendiile au făcut în acest an cinci victime, dintre care două au decedat. Statisticele sumbre arată că în România, în ultimii doi ani, peste 150 de copii au fost victimele unor incendii. În aceste condiții, pentru asigurarea unei mai bune siguranțe a celor mici, pompierii mureșeni au aderat la campania E.ON, ”Flăcările omoară copii!”.

În cadrul campaniei, pompierii vor participa la diverse activități organizate în școlile și grădinițele din Mureș. Cei mici vor fi sfătuiţi să apeleze la 112 în caz de pericol, să cunoască adresa la care locuiesc, dar şi numerele de telefon ale celor apropiaţi şi să nu se joace lângă stâlpii de electricitate.

Vă prezentăm câteva recomandări pentru siguranța copiilor:

Învață copilul să:

    nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
    se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
    anunțe la 112 orice situație care îi pune viața în pericol.

Pentru siguranța copilului tău:

    păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
    înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
    nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
    odată cu creșterea, învăţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.

Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

    dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
    dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
    ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
    dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
    atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite