Arta actoriei, cea mai bună metodă de terapie pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţii învaţă să scape de toate temerile prin  teatru, prin intermediul unor personaje pe care le creează singuri. Chiar şi cei mai mici cursanţi îşi confecţionează singuri personaje, apoi le dau viaţă pe scenă, îndrumaţi de un psiholog clinician.

Copiii incluşi în programul „Sâmbăta poveştilor“ învaţă să îşi exprime gândurile şi temerile prin teatru. Coordonaţi de un psiholog clinician, micuţii devin actori cu experienţă încă din primii ani de viaţă. „Întotdeauna poveştile noastre au o semnificaţie, urmăresc să fie una terapeutică. Adică să existe o morală, iar povestea care urmează să fie pusă în scenă să aibă o ţintă“, explică Ramona Craciun, coordonatoarea proiectului.
Prima dată se alege povestea, apoi se trag la sorţi personajele. „Fiecare copil este nevoit să treacă prin pielea unui personaj, diferit de cel pe care neapărat şi-l doreşte. Aşa află că există măşti, că dincolo de ele se află alte lucruri“, adaugă Ramona Crăciun. Micuţii sunt fascinaţi de ce se întâmplă la orele de teatru. Fiecare îşi confecţionează singur personajul, apoi este învăţat cum să joace pe scenă.

Deşi improvizată , scena are rolul cel mai important. „Copilul îşi eliberează emoţiile, capătă încredere în sine, îşi dezvoltă imaginaţia, este până la urmă un act terapeutic. Aşa poţi descoperi şi trata tot ceea ce are un copil în minte şi este important pentru viitorul lui“, a mai explicat Gabriela Neagoş, medic psihiatru.

Copiii scapă de temeri


Sunt mulţi copii care se tem de întuneric, de fantome, de vrăjitoare, îi marchează diverse conflicte de acasă sau din colectivitate. În felul acesta ele sunt identificate şi astfel le pot recomanda părinţilor ce au de făcut în continuare“, a spune Ramona Crăciun.


'Micuţii ştiu deja ce înseamnă un teatru de degete sau un  teatru de umbre, fac diferenţa între un teatru clasic sau musical. Chiar şi cei mici ştiu cum să se mişte pe o scenă, dar şi cum să aştepte cu răbdare să spună replica. „Abia aşteaptă să vină aici. Dimineaţa abia îl trezesc când trebuie să meargă la grădiniţă, dar când e vremea de teatru nu are răbdare nici să mănânce. Acasă se joacă mai mult cu personajele create şi a învăţat să se exprime cu ele, atunci când e nemultumit de ceva“ a declarat Adrian Munteanu, tatăl unui puşti de patru anişori. 

„Îmi place foarte mult să urc pe scenă, îmi plac poveştile pe care le jucăm. Cel mai mult îmi place «Vrăjitorul din Oz», acum nici nu mai cred că există vrăjitor, e doar un personaj“, mărturiseşte Alexia, o actriţă de numai 6 ani.

Cât costă cursul?

Două ore de teatru costă 15 lei, iar copiii sunt împărţiţi pe grupe de vârstă. Materialele sunt puse la dispoziţie de coordonatoarea programului. La sfârşitul fiecărei reprezentaţii, copiii primesc ceai şi prăjiturele. „Este o modalitate prin care copilul se cunoaşte întâi pe sine, apoi poate pătrunde şi în lumea celorlalţi, învaţă să empatizeze, iar acest lucru le va folosi în viitor“, explică Ramona Crăciun.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite