Târgu Mureş: Anunţuri haioase şi ciudate de mică publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proliferează “urmaşele” mamei Omida, care vindecă, tratează, ajută şi salvează pe toată lumea. Anunţurile de criză abundă, s-a ajunsă se vândă fabrici de mobilă la cheie, şi se donează pur şi simplu SRL-uri cu datoriile plătite la zi

Dacă din Luduş apare un anunţ, la mica publicitate, de tip Ca$$a Loco: “Vând fân”, în altul se oferă mască de protecţie împotriva virusului AH1N1. Întrebat ce e atâta de specială masca, în condiţiile în care se găsesc asemenea accesorii prin farmacii, ni s-a spus că e adusă din Austria şi are filtru special; când s-a ajuns la preţ, omul s-a enervat şi a închis telefonul, nu înainte de a ne reproşa că ne batem joc de el. “Inconştienţilor, ăsta e un virus-armă creat în laborator, mai periculos ca gripa spaniolă de după Primul Război Mondial!”, a tunat omul, care până la urmă a recunoscut că a vândut masca cu 50 lei, dar preţul e negociabil pentru ca iniţial era mai mult. El afirmă că se mai pot face comenzi, pentru clienţi serioşi.

Mai e un anunţ haios în care se vinde tensiometru digital, vorbitor în maghiară şi germană, însă în top e cel care, pur şi simplu, vinde “diverse”, negociabil! O categorie distinctă sunt urmaşele mamei Omida, săptămâna aceasta apărând şapte astfel de anunţuri cu femei, care mai de care mai sfinte, mai autentice, mai clarvăzătoare şi mai tămăduitoare. Sunate, patru aveau telefoanele închise sau ocupate, la două răspundeau bărbaţi fără treabă cu scosul argintului viu, refăcutul cununiilor sau vrăjile de sănătate, şi una ne-a replicat, uluitor, fără vreo prezentare ori introducere, că ea are clientelă selectă şi nu se ocupă cu solicitări second-hand...


Criza şi efectele ei

În ultima vreme, se închid tot mai multe afaceri, precum industria de prelucrare a lemnului, existând două asemenea anunţuri. Astfel, în Miercurea Nirajului se „vinde avantajos” fabrică de prelucrare a lemnului şi producţie mobilier, în stare foarte bună cu teren de 3.737 mp, la 743.400 lei. Apoi, în Crăciuneşti , la 6 km de Târgu Mureş se vinde fabrică de mobilă cu cei 20 de angajaţi cu tot, perfect funcţională, utilată, la 165.000 euro, negociabil.

De asemenea, există mai multe oferte de vânzare de SRL-uri profil comerţ, magazin alimentar, dotate cu toate utilajele necesare funcţionării şi stoc de marfă. Însă s-a ajuns să se şi doneze societăţi cu răspundere limitată, cu activităţi de comerţ şi producţie şi datoriile achitate, iar cel mai ferm este anunţul prin care se spune că „donez SRL cu diverse activităţi, acte la zi, plec din ţară; telefon...”!

DECLARAŢIE
Sunt impostoare ce folosesc simbolurile creştine, crucea şi Biblia, spre a induce lumea în eroare. Biserica nu le acceptă practicile - protopopul Gheorghe Şincan

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite