Amendă de 2.500 de lei aplicată Palatului Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Târgu-Mureş a efectuat în luna martie o serie de controale pe diverse şantiere din oraş, al căror scop principal a fost depistarea lucrărilor fără autorizaţie.

În urma controalelor efectuate, au fost depistate 15 lucrări de construcţii fără autorizaţie de construire, iar beneficiarii au fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale cu amenzi în valoare totală de 122.000 de lei.

În plus, au fost controlate bannerele publicitare amplasate pe faţadele clădirilor, iar o neregulă care a ieşit în evidenţă a fost descoperită chiar în centrul târgului. Mai precis, comunitarii au descoperit că un banner publicitar cu dimensiuni 6/3 metri, amplasat pe faţada Palatului Culturii, nu avea autorizaţie. Astfel, administratorii clădirii au primit o amendă în cuantum de 2.500 de lei, iar administratorului societăţii comerciale care a amplasat bannerul i s-a aplicat amendă de 1.000 de lei.

Luna martie a adus şi cea mai mare amendă acordată în ultima vreme de Poliţia Locală în oraşul nostru. Administratorul unei clădiri din Târgu-Mureş a fost amendat cu 100.000 de lei pentru că nu a respectat somaţia de a opri lucrările de construcţie fără autorizaţie a unei clădiri, încăpăţânându-se să o finalizeze fără documentaţia necesară.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite