Adolescenţii mureşeni au intrat în febra Bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de liceu au dat piept cu Bac-ul
Absolvenţii de liceu au dat piept cu Bac-ul

Bacalaureatul a început astăzi cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice, în urma căreia absolvenţii de liceu vor primi calificative. Verificarea competenţelor lingvistice va continua până miercuri, 8 iunie.

Examenul de Bacalaureat a început în această dimineaţă cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În oraşul nostru au fost organizate nouă centre de examinare, fiecăruia dintre acestea fiindu-i arondate mai multe instituţii de învăţământ, în timp ce în celelalte oraşe au fost create alte şapte. Astfel, 5.407 de absolvenţi de liceu sunt aşteptaţi să-şi susţină bac-ul în judeţul nostru, dintre care 3.438 sunt absolvenţi la zi. „În judeţ mai sunt şi trei subcomisii, în Iernut, Gurghiu şi Sângeorgiu de Pădure, unde sunt aşteptaţi 510 absolvenţi de liceu la examene”, afirmă llles Ildiko, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Mureş.

Deşi erau convinşi că nu vor întâmpina probleme şi că vor primi calificative excelente la sfârşit, elevii care au dat examen în această dimineaţă au fost, totuşi, emoţionaţi. Astăzi a început cel mai dificil examen al vieţii lor. „M-am pregătit foarte bine şi nu îmi fac griji pentru proba de astăzi. Singurul examen care îmi dă câteva bătăi de cap e cel la istorie, dar sunt sigură că nu voi avea probleme nici acolo”, ne-a mărturisit Adina Gherendi, 18 ani, absolventă a Colegiului Naţional Alexandru Papiu Ilarian.

Mă îngrijorează un pic examenul la limba şi literatura română, dar m-am pregătit bine şi sper să iau o notă cât mai mare”, ne-a declarat Alexandra Codarcea, 18 ani, şi ea absolventă a Colegiului Naţional Alexandru Papiu Ilarian.

Calendarul Bacalaureatului 2011


Următoarea probă va fi cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 8-10 iunie. Proba D de evaluare a compeţentelor digitale era programată să înceapă în 13 iunie, dar MECTS a decis schimbarea datei pentru 10 iunie, întrucât zilele de 12 şi 13 iunie sunt libere cu ocazia Sărbătorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii. Următoarea probă este cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, care se va derula în intervalul 20-23 iunie.

image

Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba şi literatura română, în 28 iunie este progamată testarea la Limba şi literatura maternă, în 29 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului şi în 1 iulie proba la alegere a profilului şi specializării. În 3 iulie vor fi afişate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în 5 - 7 iulie, urmând ca în 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite