Acces gratuit la Internet pentru toţi mureşenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii vor avea acces la Internet wireless gratuit chiar din centrul oraşului. Biblioteca Judeţeană oferă acces gratuit la Internet, precum şi sprijin celor care nu ştiu să utilizeze un calculator.

Internetul nu va mai fi o necunoscută pentru mureşeni şi asta deoarece Fundaţia Bill&Melinda Gates au finanţat introducerea şi  în judeţul Mureş a programului Biblionet. Prin acest program 800 de biblioteci din ţară, printre care şi Biblioteca Judeţeană Mureş au fost dotate cu calculatoare.

De astăzi însă, mureşenii care vor să acceseze Internetul nu trebuie să meargă neapărat la bibliotecă, deoarece instituţia va fi dotată cu sisteme informatice performante, care să permită conectarea  atât în cadrul instituţiei cât şi la o distanţă de circa un kilometru de aceasta. Cu alte cuvinte, de zilele viitoare mureşenii care vor sta pe bancă în Piaţa Trandafirilor îşi vor putea verifica mailul gratuit sau îşi vor plăti taxele online de pe laptopul personal.

„De astăzi au început lucrările de instalare a acestui hotspot, adică o zonă cu acces public şi gratuit la Internet, printr-un program al Ministerului Comunicaţiilor”, a precizat Monica Avram, directoarea Bibliotecii Judeţene. Costurile pentru furnizarea Internetului gratuit vor fi suportate de Primăria Târgu-Mureş pe o perioadă nedeterminată.

Avantajele programului Biblionet

Mureşenii care n-au lucrat în viaţa lor pe un calculator au acum posibilitatea să înveţe. Programul Biblionet presupune dotarea bibliotecilor din judeţ cu calculatoare, precum şi intruirea bibliotecarilor în aşa fel încât aceştia să vină în sprijinul mureşenilor neiniţiaţi.

„Mureşenii au acces gratuit la Internet, dacă vin la Bibliotecă. Accesul la calculatoare se face pe baza permisului de bibliotecă şi este gratuit. Cei care vin caută de obicei locuri de muncă pe Internet, îşi crează CV-uri, vorbesc cu prietenii, află informaţii pentru diverse lucrări pentru şcoală. Dacă nu ştiu să utilizeze calculatorul, noi îi ajutăm cu plăcere”, spune Maria Mureşean, bibliotecară.

Dotări la standarde europene

Prin programul Biblionet, 21 de biblioteci din judeţul Mureş au fost dotate cu 99 de calculatoare, iar valoarea investiţiei se ridică la 172.000 de dolari, asiguraţi de fundaţia americană.

Biblioteca Judeţeană din Târgu-Mureş a primit 10 calculatoare, două scannere, două imprimante şi două videoproiectoare. De asemenea, 30 de bibliotecari din judeş au fost instruţi să-i ajute la rândul lor pe mureşenii care nu ştiu să utilizeze calculatorul.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite