VIDEO Târgujienii au venit împreună cu copiii să protesteze: „De ce să-i las să fure de 200.000 de lei şi să nu păţească nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 150 de persoane au protestat joi seara în centrul municipiului Târgu Jiu faţă de Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal.

Este a doua seară de proteste în municipiul Târgu Jiu, în prima zi participând 200 de persoane. „DNA, să vină să vă ia“ şi „PSD, ciuma roşie“ au fost lozincile preferate de protestatari. Cei prezenţi la manifestare au plecat într-un marş până la sediul PSD Gorj, unde au scandat împotriva preşedintelui partidului Liviu Dragnea şi a partidului aflat la guvernare. 

„Sunt nemulţumit de acea mărşăvie. După 25 de ani de PSD în Târgu Jiu, oamenii încep să se trezească. Sper ca lumea să se trezească şi să voteze oameni capabili, nu partidele“, a spus Ştefan, în vârstă de 27 de ani.

 „Ne dorim să abroge ordonanţa“ 

Lavinia, administrator de firmă, a venit să protesteze împreună cu copiii. 

Am venit pentru că nu sunt de acord cu ordonanţa şi cu felul în care a fost propusă. Asta a fost cel mai deranjant. Înţelegem că e nevoie de nişte schimbări, dar până să ajungă unii dintre ei sau apropiaţi de-ai lor în penitenciare nu i-a interesat niciodată acele condiţii. Nu mai vrem pomeni electorale, că măresc pensii. Vrem spitale, vrem şcoli, vrem drumuri. Noi, din Târgu Jiu la Bucureşti, facem patru ore. Am plătit ani de zile 16% din dividente şi vreau ca banii mei să se ducă în sistemul de sănătate, în drumuri, în sistemul de apărare, nu în  buzunarele lor. De ce să-i las să fure de 200.000 de lei şi să nu păţească nimic, iar eu până pe 25% ale lumii trebuie să achita datoriile. Ne dorim să abroge ordonanţa“,

a spus Lavinia, de 37 de ani.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite