VIDEO Cum şi-a schimbat stilul muzical cântăreţul Bacio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacio a adoptat un stil muzical diferit
Bacio a adoptat un stil muzical diferit

Cunoscut artist gorjean Mihai Vulpe, cunoscut sub numele de Bacio, şi-a lansat două albume care cuprinde melodii greceşti şi de petrecere.

Albumele «Muzică grecească şi de petrecere» şi «Sunt vagabondul vieţii mele» au fost lansate ieri, la un restaurant din Târgu Jiu. 

Bacio

Cele două albume lansate ieri conţin melodii din muzica grecească şi de petrecere, dar şi piese cunoscute din muzica italiană, fiind pentru prima dată când Bacio adoptă acest stil muzica. Acesta a spus că s-a hotărât să înregistreze cele două albume, după ce a văzut că melodiile din aceste genuri sunt gustatte de public: „Am testat această muzică şi am văzut că prinde şi ajuns foarte repede la sufletul auditoriului. Important este să cânţi ceea ce simţi şi să existe un feed-back. Am petrecut foarte mult timp în studio împreună cu colaboratorii cu care am lucrat, asta spre disperarea soţiilor“. 

Bacio, invitat în politică  

La lansarea celor două albume au fost prezenţi şi câţiva oameni politici. Este vorba de Marcel Romanescu (PNL) şi Iulia Vână (PSD), viceprimar al municipiului Târgu Jiu, care i-au cerut lui Bacio să li se alăture în proiectele politice pe care vor să le dezvolte. „Cum doamnele au întâietate, sper ca Bacio să-mi accepte invitaţiaׂ“, a spus Iulia Vână. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite