Slujbă de pomenire pentru Constantin Brâncuşi, la Mănăstirea Lainici, la 65 de ani de la moartea marelui sculptor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi a avut loc la Mănăstirea Lainici              Foto: ion Catană
Slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi a avut loc la Mănăstirea Lainici              Foto: ion Catană

O slujbă religioasă de pomenire pentru sculptorul Constantin Brâncuşi, a avut loc sâmbătă 12 martie, la Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului,

Aproximativ 100 de persoane au participat la slujba de pomenire, care a fost oficiată de un sobor de preoţi de la Mănăstirea Lainici, printre care s-a aflat şi stareţul lăcaşului de cult, arhimadritul Ioachim Pârvulescu. 

Slujba a fost organizată de către o asociaţie din comuna Peştişani în care s-a născut Constantin Brâncuşi. 

Manifestarea religioasă este organizată de mai mulţi ani, devenind o tradiţie. „A fost o slujbă de pomenire cu participarea tuturor feţelor bisericeşti de la Mănăstirea Lainici şi au fost rostite câteva amintiri legate de marele sculptor, iar la final a fost şi un parastas de pomenire al lui Brâncuşi“, a relatat publicistul Dorin Brozbă, care a fost prezent la eveniment. 

Manifestări dedicate împlinirii a 65 de ani de la moartea celui mai mare sculptor român

Mircuri, 16 martie, se împlinesc 65 de ani de la moartea celui 

mai mare sculptor român şi unul dintre cei mai valoroşi de la nivel mondial. 

Cu acest prilej, Consiliul Local şi Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” va organiza o serie de manifestări. De la ora 11.00, la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, va avea loc lansarea cărţii lui Radu Boroianu, „Despovărarea. Simţuri şi instincte”, cu o prezentare a prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. 

slujba pomenire Brancusi Foto

Foto: Ion Catană

De la ora 16.00, la Galeriile Municipale de Artă, va fi vernisată expoziţia artistului plastic Dan Palade, cu o prezentare a criticului şi istoricului de artă Smaranda Ciubotaru, iar de la ora 17.30, la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, se va desfăşura conferinţă cu tema „Ansamblul monumental: moştenirea cea mai de preţ pe care Brâncuşi a lăsat-o ţării”, susţinută de Doina Lemny, doctor în istoria artei, autoare a numeroase eseuri şi cărţi despre Constantin Brâncuşi, curator şi cercetător la Muzeul Centre Pompidou de la Paris.

slujba pomenire Brancusi Foto

Foto: Ion Catană

Cum a murit Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţa la data de 16 martie 1957 la Paris. Cu puţin timp înainte, Brâncuşi l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, pentru a se spovedi şi împărtăşi, deoarece era slăbit din cauza suferinţei, după care îi mărturiseşte: „Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. 

La ora 2 dimineaţa, Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.  

Vă recomandăm să citiţi şi 

Dispariţia copilului cu autism forţează Poliţia Gorj să se doteze cu echipamente de căutare pe timp de noapte

Costuri cu energia electrică de peste două ori mai mari, în Târgu Jiu. Primăria vrea să amenajeze un parc fotovoltaic

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite