Localnicii din Fărcășești, audiați cu privire la semnăturile pentru referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Dănuț Bălu se teme că-și va pierde scaunul
Primarul Dănuț Bălu se teme că-și va pierde scaunul

Zeci de localnici din comuna Fărcăşeşti au dat declarații cu privire la semnăturile pentru organizarea unui referendum de demiterea a primarului comunei, Dănuț Bălu.

Oamenii au fost întrebați dacă își recunoscut semnăturile din tabelul pentru organizarea referendumului. Ancheta s-a desfășurat chiar pe ulițele satelor. „Mă obligă să scriu cum zic dânșii aici. Nu știu, că nu prea price. Eu vreua ca primarul să fie demis, pentru că, din punctul meu de vedere, nu a făcut nimic bun pentru comună“, a spus un localnic.

Au venit și ne-au întrebat dacă am semnat pe tabelul acela, dacă este semnătura noastră și dacă ne-au adus la cunoștiință pentru ce am semnat și am dat o declarație. Comună mai prăpădită decât asta nu cred că există“, a precizat o altă localnică.

Primarul Dănuț Bălu a cărui schimbare este dorită prin organizarea referendumului nu crede că toate semnăturile sunt reale: „Probabil că nu sunt toate semnăturile reale și de asta se verifică“.
Conducerea Prefecturii Gorj a solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj efectuarea de verficări cu privire la autenticitatea semnăturilor de pe lista privind susținerea organizării referendumului. După această etapă, se va emite un ordin al prefectului privind numirea unei comisii de organizare a referendumului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite