Târgu-Jiu: O parte din locatari se opun reabilitării termice a blocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: O parte din locatari se opun reabilitării termice a blocurilor
Târgu-Jiu: O parte din locatari se opun reabilitării termice a blocurilor

Locatarii din blocul nr.13 de pe strada General Tell trebuie să achite o contribuţie de 1500 lei, dar unii dintre proprietarii de apartamente nu au fost de acord


Unii locatari din blocurile din municipiul Târgu-Jiu la care se efectuează lucrări de reabilitare termică nu sunt de acord cu programul de modernizări, dar mai ales cu suma pe care trebuie să o plătescă. Ion Ghergan, în vârstă de 72 de ani, locuieşte la etajul I al blocului  nr. 13 de pe strada General Tell. Acesta este pensionar şi spune că suma pe care trebuie să o achite, de 1500 de lei, i se pare exagerat de mare. Acesta susţine că nici nu a fost întrebat dacă este de acord cu efectuarea lucrărilor de reabilitare termică: „Nu m-a întrebat nimeni nimic înainte de a începe aceste lucrări şi nu mi s-a cerut acordul. Mi se pare că sunt costuri foarte mari. De ce trebuie să schimbe uşa de la intrare? A rezistat 50 de ani şi mai rezista încă 50 de ani.  Eu ca pensionar nu am o sumă aşa de mare să o plătesc. Cei de la asociaţia de locatari mi-au spus că dacă sunt de acord jumătate plus unu dintre proprietaru, eu nu pot să mă mai opun. Am fost la primărie să cer explicaţii, dar mi s-a spus că o să iau mai mulţi bani pe el când o sa-l vând. Mă gândesc să dau în judecată primăria“.

Contribuţia unei familii este în medie de 1000 lei

Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că asociaţia de locatari are obligaţia să ceară acordul proprietarilor şi să-i înştiinţeye de costurile lucrărilor. Acesta a spus că media contribuţiei pe apartament este de 1000 de lei: „Asociaţia de locatari trebuie să încheie un contract de mandat cu locatari. Acest lucru înseamnă că trebuie convocată o adunare a properietarilor şi dacă jumătate plus unu dintre aceştia îşi dau acordul, atunci începe efectuarea studiului tehnic. Media contribuţiei pe apartament este de 1000 de lei. Pot fi şi sume mai mari, în funcţie de numărul de camere“.

21 de blocuri, reabilitate termic

În prezent se efectuează lucrări în cadrul programului guvernamental de reabilitare termică la 21 de blocuri din Târgu-Jiu. Raul Chiriac a spus că lucrările sunt în grafic şi că până la sfârşitul acestei luni vor sosi banii de la guvern pentru a deconta lucrările făcute în luna septembrie. Este vorba de un milion de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite