Târgu-Jiu: 21 de blocuri din Târgu-Jiu întră în reabilitare termică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: 21 de blocuri din Târgu-Jiu întră în reabilitare termică
Târgu-Jiu: 21 de blocuri din Târgu-Jiu întră în reabilitare termică

Lucrările de reabilitare termică a 21 de blocuri din municipiu vor fi demarate la începutul lunii septembrie.  50 la sută din valoarea investiţiei este asigurată de bugetul de stat, 30 % de la primărie şi 20 % de la proprietari.

În 2009 a fost aprobată finanţarea pentru aceste clădiri aflate în cartierele Griviţa, Republicii şi Unirii. Potrivit reprezentanţilor autorităţilor locale termenul de execuţie al lucrărilor este de două luni.


Reabilitate până în noiembrie
Estimăm că până în luna noiembrie lucrările de reabilitare la cele 21 de imobile vor fi finalizate. Pentru fiecare se va organiza câte o licitaţie. Deja s-au organizat şapte licitaţii pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de executarea lucrărilor. Săptămâna viitoare se vor definitiva licitaţiile urmând să se încheie contractele şi să înceapă efectiv lucrările“, a declarat Raul Chiriac, şef Serviciu Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Suma alocată pentru lucrările de reabilitare se ridică la şapte milioane de lei, jumătate din fonduri sunt asigurate de Guvern, 30 la sută provin de la bugetul local, iar asociaţiile de proprietari contribuie cu 20 la sută. Acest program urmăreşte creşterea performanţei energetice  la blocurile de locuinţe.


Beneficiile reabilitării termice
Firmele vor fi obligate să izoleze termic pereţii exterior ai blocului, să înlocuiască ferestrele cu altele noi din termopan, să hidroizoleze acoperişurile şi să cureţe subsolurile.  „Se face un necesar şi se calculează în funcţie de suprafaţă. În Târgu-Jiu sunt multe asociaţii care deja şi-au făcut acoperiş, deci firmele vor percepe mai puţini bani. Asociaţiile de proprietari pot plăti suma integrală în locul proprietarilor, urmând ca aceştia să plătească eşalonat când dispun de bani“, a precizat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Pe lista de aşteptare se află încă 114 blocuri propuse pentru reabilitare termică.  Asociaţiile trebuie să trimită la primărie contractele de mandate prin care locatarii să-şi dea acordul cu privire la lucrări.


Proprietarii nu pot plăti nici 20 la sută din lucrări
O parte din locatarii asociaţiilor au refuzat să-şi dea acordul cu privire la reabilitarea blocurilor. „Patru blocuri vor fi reabilitate în prima etapă. Pentru un apartament cu două camere, o familie plăteşte nu mai mult de 1400 de lei, iar pentru trei camere se percepe 1700 de lei.  Din numărul total  de locatari 60 la sută au fost de acord să semneze procesul verbal. Unii au fost plecaţi în concedii, iar alţii au spus că lucrările sunt prea scumpe“, a spus Maria Udrişte, administrator al Asociaţiei de Proprietari Nr. 8 din cartierul Griviţa.  „Eu nu am semnat şi nici nu o să semnez. Am o pensie de 350  de lei, iar soţul 1000 de lei şi am am făcut un credit la C.A.R. pentru loc de veci. Alt credit nu ne putem permite. Ce să fac să semnez şi apoi să nu pot plăti? Mă dau în judecată. Pe scară la mine doar patru vecini au fost de acord. Unii dintre ei nu au nici servici“, a spus Maria Tudor de 70 de ani. Alţii au au au semnat pentru reabilitarea blocului însă se tem că firmele vor abandona lucrările. „Cu trei ani în urmă reprezentanţii unei firme s-au apucat de lucrări de mansardare după care s-au făcut nevăzuţi şi ne-au lăsat fără acoperiş la bloc. Rămâne de văzut cât de serioasă e treaba cu izolarea termică“, a spus Victoria Pelmuş, pensionară.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite