Protest la Ambulanţa Gorj. Salariaţii cer să nu se umble la sporuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au participat la un protest spontan
Angajaţii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au participat la un protest spontan

Aproximativ 20 de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj au protestat, ieri, în curtea unităţii împotriva unor reduceri salariale care sunt anunţate pentru anul viitor.

Participanţii la protestul spontan au cerut şi condiţii de lucru mai bune, pentru că multe dintre ambulanţe sunt uzate. „O să ni se diminueze sporurile. Nu mai primim spor de urgenţă, asta se intenţionează, chiar dacă ne măreşte baza. La noi salariile sunt mici. Procentul de sâmbătă şi duminică o să intre în bază şi nu o să ne mai fie acordat. Acum când ar trebui să fie bine, nu e bine. Salariul mediu al unui ambulanţier cu vechime 20% şi gradaţia maximă este de 2.595 lei, ca salariu de încadrare”, a declarat Ionel Ianc, preşedintele Sindicatului Salvamed Ambulanţa Gorj şi vicepreşedinte al Federaţiei Ambulanţa.

Oamenii de la Ambulanţă spun că ambulanţele sunt uzate, iar unitatea se confruntă cu o criză de personal.

„Numărul de personal este foarte mic şi din cauza asta sunt şi întârzieri la cazuri. Dacă suntem 4 - 5 maşini maximum pe tură, din care pleacă două, una la Craiova, una la Bucureşti, mai rămân 2-3 maşini care să asigure zona”, a spus o asistentă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite