15 zile de amor non-stop în Penitenciarul Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deținuții aflați în Penitenciarul Târgu-Jiu au petrecut 360 de ore în camera intimă. Acest drept se acordă celor care sunmt căsătoriți sau se căsătoresc în perioada de detenție.

112 întâlniri amoroase au avut loc de la începutul anului și până în prezent la camera intimă din incinta Penitenciarului Târgu-Jiu. 109 vizite au durat două ore, iar trei întâlniri s-au încheiat după 48 de ore. În total, Peste 360 de ore au petrecut deținuții în camera intimă. De aceste vizite pot beneficia și deținuții care trăiesc în concubinaj, cu condiția ca relația să dureze de cel puțin șase luni. „Condițiile pentru a beneficia de vizite la camera intimă sut următoarele: persoane condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale, există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi. De asemenea, nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar, nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată, participă activ la programele de educaţie şi intervenţie psihosocială ori la activităţi productive”, a precizat Raluca Nițoiu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite