Târgu-Jiu: Un nou pas greşit pentru Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandurii n-au reuşit să aducă nici un punct de la Bistriţa, mai grav fiind faptul că n-au reuşit nici măcar să pună în pericol poarta adversă.

Gloria a punctat decisiv prin Coroian în prima parte a meciului, acesta înscriind din centrul careului unde se afla nemarcat. Golul său a venit după o serie de ratări ale lui Moraes care s-a distrat că apărarea celor de la Pandurii încercând să înscrie chiar şi dintr-o foarfece pe spate. În partea a doua a meciului Cârţu a încercat în zadar să întărească atacul pentru că Gloria a apărat avantajul fragil luat pe tabelă, Bistriţa reuşind cu această victorie să îşi asigure locul din liga I. După meci tehnicianul pandurilor a apreciat că gazdele au meritat victoria având cuvinte de laudă mai ales pentru Moraes. „Este o victorie meritată a celor de la Gloria care au avut un joc mai plăcut. Au jucat percutant,  bravo lor! S-a văzut că Moraes e un jucător de calitate pe care eu l-am apreciat. Cred că îşi merită banii pentru că a ajutat mult echipa în acest retur”, a spus Cârţu care a recunoscut că echipa lui Şumudică putea să mai marcheze: „Gloria a avut mai multe ocazii şi puteau să mai înscrie. E adevărat că am avut şi noi unele faze din care puteam pune în pericol adversarul dar nu am tras la poartă. Ăştia sunt jucătorii pe care îi avem”.


Cârţu nu are explicaţii 

Vorbind de jocul echipei sale, Cârţu nu prea a avut explicaţii rămânând fără cuvinte în faţa imposibilităţii acestora de a găsi calea spre poarta adversă: „În ceea ce priveşte jocul nostru, mi-e greu să găsesc explicaţii acum pentru acest joc slab. Mă aşteptam la o cu totul altă prestaţie a jucătorilor mei dar m-am înşelat. E greu să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu ei. Probabil asta e calitatea jucătorilor mei. Dar nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe cu ei. Un astfel de joc implica o altfel de concentrare şi mai multă responsabilitate din partea lor. Mi-aş fi dorit măcar un punct de aici şi cred că era posibil cu ceva mai multă concentrare. Dar gazdele au luat acel avantaj din prima repriză şi apoi au ştiut cum să conserve rezultatul şi au reuşit să păstreze până la final acel avantaj”.

Şumudică: „Pandurii n-au avut nicio ocazie clară”


După meci antrenorul gazdelor, Marius Şumudică, a apreciat că Pandurii n-au contat în acest meci şi că echipa sa este salvată acum de la retrogradare: „Am trecut cu bine peste un joc dificil, care nu a avut o spectaculozitate aparte, dar sunt şi meciuri care se joacă la rezultat. Am spus tot timpul că pentru mine cea mai frumoasa victorie e 1-0. Pandurii n-au avut nicio ocazie clară aşa că este un rezultat meritat. Cu aceste trei puncte, şansele noastre de menţinere în prima ligă cresc considerabil, dacă nu chiar aproape de sută la sută, depinde şi de celelalte rezultate. Felicit echipa, sunt mulţumit de ce am realizat. E numai meritul băieţilor, vor avea numai de câştigat, şi din punct de vedere material, şi ca respect”.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite