Târgu-Jiu: Pandurii, tot fără atac
0
Deşi au avut o situaţie favorabilă jucând la un moment dat cu cinci jucători cu profil ofensiv pe teren, Pandurii n-au dat gol stelei nici când avea un om mai puţin pe teren.
Problema pandurilor rămâne atacul, unde Raskovic a arătat „determinare şi responsabilitate” după cum constata Cârţu la final când a apreciat o parte din jocul echipei sale: „Am jucat bine prima repriză şi am avut şi repriza a doua destul de bună, paradoxal, până la eliminare. Stromajer şi Hidişan m-au dezamăgit la acest meci, Kamara nu a jucat doar câteva minute dar mă aşteptam la altceva de la ceilalţi. Am avut 30 de minute de superioritate în care aveam cinci jucători cu potenţial ofensiv pe teren, Hidişan, Raskovic, Stromajer, Orac şi Tremonti. Din păcate atunci când a venit şi superioritatea a lipsit luciditatea lor. Probabil că a fost hipoxia mai mare pe fond de oboseală şi li s-a oxigenat mai puţin creierul”.
„Am avut 60-70 de minute pe teren o echipă care a jucat foarte bine şi apoi am făcut şi schimbările tot pentru atac, pentru a marca dar n-au reuşit. Ce să fac, să intru eu?”
Sorin Cârţu