Stiri din Targu-Jiu

Târgu-Jiu: Cârţu a preluat imediat echipa

19 martie 2010, 23:29 |  Autor: Monalisa Popescu  | 

Cuvinte cheie: pandurii, cartu,

Sorin Cârţu a început munca în seara în are a ajuns la Târgu Jiu

Târgu Jiu

Sorin Cârţu a început munca în seara în are a ajuns la Târgu Jiu

 

Discuţiile dintre Condescu şi Ciobotariu au avut loc imediat după meci, preşedintele contactându-l imediat pe Cârţu pentru a veni să preia din nou echipa.

Chiar din seara în care a fost contactat, de  la ora 21 Cârţu împreună cu Irimescu şi Lung s-au întâlnit deja cu jucătorii care se aflau încă în canto Burlan şi mi-au cerut ajutorul pentru perioada aceasta dificilă”, a explicat Cârţu precizând că ar fi vrut să preia echipa într-o perioadă mai fastă.  „E o situaţie grea şi dificilă dar am încredere în băieţi că pot să remedieze această situaţie pentru că le ştiu în mare posibilităţile”, a mai spus acesta singurul semn de întrebare fiind în ceea ce priveşte pregătirea fizică.

Despre locul ocupat de Pandurii în acest moment, Cârţu crede că e unul care „dă frisoane”: „Nu este o situaţie disperată dar este o situaţie care trebuie să-ţi dea frisoane. Nu vreau să vorbesc de retrogradare şi din superstiţie dar locul pe care îl ocupăm la ora actuală e unul care îţi dă frisoane şi faci temperatură”.


Ramona Ursu

Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

Grigore Cartianu

Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

Nimic pentru România

Petre Barbu

N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

Boala noastră fără leac

Radu Paraschivescu

Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

Inaniţia la români

Dan Străuţ

La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

Corupţia ca stare de fapt

Liviu Avram

Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

Adevarul on Facebook
 
anuntexpres.ro - widget 5 articole