Pandurii vor să pune frână rapidiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Grigoraş
Petre Grigoraş

Antrenorul echipei Pandurii, Petre Grigoraș, spune că strategia pentru meciul cu Rapidul va fi pragmatismul și blocarea adversarului. Meciul va începe la ora 21,30 și va fi transmis pe canalul Digi Sport.

Tehnicianul echipei gorjene a precizat că nu vrea să rateze momentul favorabil în care se află echipa: „Nu aş vrea să anticipez acum, dar sigur vom încerca să blocăm bine adversarul, dar în acelaşi timp să ne facem jocul nostru de posesie şi presing. Sper să fie un spectacol agreabil. Dar, sincer, acum aş vrea să avem o ocazie şi să batem cu 1-0. E un moment favorabil pentru noi şi am avea două săptămâni la dispoziţie să reglăm din ce nu merge în acest moment. Rapidul e o echipă foarte bună, cu jucători experimentaţi, cel mai tânăr jucător are 27 de ani, Ovidiu Herea. Au jucători valoroşi, iar asta poate să ne pună probleme. Este o echipă mult schimbată, dar jucătorii care au venit nu sunt necunoscuţi şi lipsiţi de experienţă”.
Petre Grigoraș spune că echipa sa va fi mai atentă în apărare, pentru că a primit multe goluri în meciurile de pe teren propriu: „Ştiu că am luat goluri doar acasă, mă bucur că nu am primit în deplasare. Nu mă îngrijorează atâta timp cât am câştigat şi am dat mai multe ca adversarul. Poate va veni momentul, chiar sâmbătă să nu mai primim gol acasă. De înscris, putem înscrie, avem jucători care pot face diferenţa, ne creăm ocazii şi putem marca. Trebuie să nu mai primim, dar sunt motive obiective pentru că la mijloc am pierdut un jucător important şi acum joc acolo cu doi jucători mai de atac. Avem cea mai bună apărare, doar cinci goluri primite, nu ne putem plânge. Am primit, dar am dat mult mai multe, o medie de patru goluri pe meci acasă“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite