Târgu-Jiu: Hidişan spune că şi-ar da viaţa pe teren pentru Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Hidişan este unul dintre jucătorii trimişi să se pregătească la echipa a doua. Mijlocaşul e acuzat de un joc slab în partida cu Universitatea şi spune că a refuzat să semneze pentru aplicarea unor sancţiuni dar le acceptă dacă se vor aplica.

„Am avut o discuţie cu Ciobi şi domnul preşedinte, am vorbit ce am simţit şi am specificat că atunci când intru pe teren dau 100%, îmi dau viaţa pe teren pentru Pandurii”, a precizat jucătorul care nu crede că o semnătură îl poate împiedica să joace. Hidişan a precizat că nu s-a mai întâlnit cu o astfel de situaţie precizând că este de acord cu o eventuală amendă dacă Pandurii nu vor câştiga următoarele două meciuri: „Sunt prea supărat şi necăjit, sper ca în viitor lucrurile să intre pe făgaşul normal. Am spus că nu o să semnez şi prefer ca în cazul în care băieţii vor fi amendaţi, eu, deşi nu am semnat, să fiu amendat la fel. Accept să nu semnez şi să fiu amendat şi dacă e vorba de primă nu am nevoie de primă”.

Hidişan a mai precizat că se va antrena cu echipa a doua aşa cum s-a stabilit: „Sunt foarte afectat pentru că îmi doresc ca treaba să meargă bine pentru că avem un obiectiv comun cu toţii să scăpăm de retrogradare pentru că suntem între-o situaţie gravă. Ne dorim cu toţii să iasă bine. O să respectăm programul în continuare împreună cu cei care nu au fost de acord cu ceea ce s-a vorbit şi o să mergem la echipa a doua”.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite