Pandurii, la două meciuri de finala Cupei Ligii. Echipa gorjeană joacă în această seară împotriva formaţiei Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii joacă în această seară împotriva formaţiei Dinamo
Pandurii joacă în această seară împotriva formaţiei Dinamo

Pandurii Târgu Jiu este la un pas de prima finală din istoria clubului. Echipa gorjeană va juca în această seartă, de la ora 19:00, pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti în turul semifinalelor Cupei Ligii Adeplast.

Clubul a pus în vânzare de ieri tichetee pentru meciul din această seară, iar, până la orele prânzului, se vânduseră în jur de 500 de tichete. 

Clubul Pandurii Târgu Jiu face un apel la fani să vină în număr cât mai mare la stadion, echipa având nevoie de aportul suporterilor pentru ca echipa lui Edi Iordănescu să obţină victoria în primul meci oficial din acest an. „După rezultatele din tur am vrut să nu mai vin la stadion, dar sosirile lui Eric şi Pintilii m-au făcut să mă răzgândesc. Cred că avem o echipă foarte bună acum şi mă aştept să ne calificăm în finala Cupei Ligii şi să urcăm neapărat şi în clasament”, a spus unul dintre suporterii echipei Pandurii. 

Preţul tichetelor pentru meciul cu Dinamo este următorul: 5 lei la peluze, 10 lei la tribuna I şi II, 15 lei la tribuna zero şi 30 lei la zona VIP. Casa de bilete de la intrarea în Stadionul Municipal este deschisă până la ora începerii meciului. 

„Un meci deschis oricărui rezultat“

Antrenorul echipei Pandurii a spus că meciul va fi descvhis oricărui rezultat: „Eu mereu am spus că Dinamo, indiferent de forma de moment pe care o traversează, de situaţia financiară, de ce se întâmplă acolo, rămâne Dinamo, echipă cu tradiţie şi cu pretenţii. Toată lumea din jurul echipei, conducerea, suporterii pun presiune pe jucători şi sigur că ei vor veni motivaţi şi conectaţi. Ţinând cont de faptul că au ieşit din Cupa România şi au şanse aproape de zero de a câştiga titlul, rămâne singurul obiectiv pe care îl pot atinge şi sunt sigur că vor veni şi vor juca cu echipa cea mai bună care pot să o formeze la momentul jocului. Ţinând cont şi de faptul că au făcut mişcări importante pe piaţa transferurilor, în frunte cu Marius Niculae, care a fost un jucător permanent în circuitul Echipei Naţionale, Grozavu, Grigore, la nivelul fundaşilor Machado, am înţeles că sunt discuţii şi Marc, e o echipă care s-a întărit foarte mult, e o echipă care e posibil să sufere la omogenitate, apărând atât de mult jucătorii, dar sunt majoritatea jucători cu experienţă, care s-au integrat repede şi asta este clar că indiferent de primul 11 pe care îl vor forma, vor fi o echipă competitivă şi foarte motivată. Noi la rândul nostru am spus că nu este obiectivul principal Cupa Ligii, dar pentru mine este un obiectiv şi acesta, eu îmi doresc să trecem peste această dublă manşă care va fi tratată ca atare, să mergem în finală, după care vom vedea ce va fi. E un meci deschis oricărui rezultat, în care sperăm să fim motivaţi, conectaţi, organizaţi şi să ieşim cu fruntea sus şi cu un rezultat pozitiv“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite