Află ce a declarat Grigoraș despre înfrângerea suferită de Pandurii pe teren propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petre Grigoraș, antrenorul echipei Pandurii, a declarat că Dinamo a fost mai bună, iar Pandurii a făcut cel mai slab meci de pe teren propriu.

Tehnicianul echipei gorjene a precizat că Dinamo a avut mai multe ocazii de a marca decât Pandurii: „Dinamo a fost mai bună și cred că ne-a dominat la aproape toate capitolele și au fost mult mai determinați față de noi. Și-au creat mult mai multe situații de a înscrie, ceea ce este îngrijorător pentru noi pentru că este singura partidă de la începutul campionatului în care nu știu dacă ne-am creat două-trei situații de marca. Nici eu nu am fost inspirat în alcătuirea echipei. S-a văzut la Dinamo un plus de vitalitate și energie. Noi, din păcate, duntem la a doua partidă pierdută consecutiv, după ce am pierdut oportunitatea de a ne consolida poziția a doua în clasament. Am crezut că totul se va îndrepta și o să reușim o victorie astăzi. Trebuie să ne gândim foarte atent la situația noastră, pentru că sunt câteva meciuri în care am înscris doar un singur gol, ceea ce este foarte puțin pentru o echipă care își dorește mai mult. Este cel mai slab meci de pe teren propriu. Toți suntem vinovați, în frunte cu mine, pentru că ne așteaptă meciul cu Severinul de pe teren propriu și, din punct de vedere psihic, trebuie să ne revenim, dacă vrem să reprezentăm ceva. Trebuie să fim bărbați și să ne revenim. La constanța am ratat o oportunitate mare de a ne consolida locul secund până în iarnă, mai ales că am avut multe ocazii de a marca“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite