Stiri din Targu-Jiu

Târgu-Jiu: Conducerea Pandurilor a vizitat stadionul celor de la CFR

20 martie 2010, 17:34 |  Autor: Monalisa Popescu  | 

Cuvinte cheie: pandurii, cfr, condescu, mureşan,

Oficialii clubului Pandurii au vizitat stadionul celor de la  CFR înaintea partidei de azi

Târgu Jiu

Oficialii clubului Pandurii au vizitat stadionul celor de la CFR înaintea partidei de azi

 

Înaintea meciului dintre CFR şi Pandurii, conducerea clubului gorjean a vizitat stadionul modernizat continuu de gazde în ultimii ani, gazdă fiind preşedintele Iuliu Mureşan.


Preşedintele Marin Condescu şi primarul Târgu Jiului, Florin Cârciumaru, au inspectat înaintea meciului de azi de la Cluj stadionul echipei CFR. Gorjenii vor să modernizeze stadionul de la Târgu Jiu şi vor să ia exemplul celor de la CFR, pe lângă structura tribunelor şi gazon, gorjenii fiind interesaţi şi de modernizarea vestiarelor. Cel care a prezentat oficialilor gorjeni stadionul a fost chiar preşedintele celor de la CFR, Iuliu Mureşan.


Ramona Ursu

Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

Grigore Cartianu

Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

Nimic pentru România

Petre Barbu

N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

Boala noastră fără leac

Radu Paraschivescu

Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

Inaniţia la români

Dan Străuţ

La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

Corupţia ca stare de fapt

Liviu Avram

Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

Adevarul on Facebook
 
anuntexpres.ro - widget 5 articole