Târtgu-Jiu: Stan: "Pandurii riscă o depunctare!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan, director general FC Oţelul Galaţi
Marius Stan, director general FC Oţelul Galaţi

Oţelul a contestat de la pauza meciului de la Galsaţi prezenţa pe banca pandurilor a antrenorului Cârţu deşi cu o zi înainte memoriul depus de Marius Stan la Comisia de Disciplină în acest sens a fost respins ca neîntemeiat.

"La pauză am depus o contestaţie privind prezenţa lui Sorin Cârţu pe bancă pentru că nu avea acest drept, fiind în stare de suspendare. Nu facem acest lucru pentru a câştiga noi neapărat cu 3-0, ci pentru a respecta nişte principii. Cred că Pandurii riscă o depunctare”, a declarat Marius Stan precizând că acest caz va fi analizat de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor.

Sorin Cârţu a primit şase etape de suspendare pentru gestul de mâini încătuşate, făcut la adresa arbitrului Augustus Constantin, la finalul partidei cu Unirea Urziceni, de pe teren propriu, disputată în 24 octombrie 2009, în etapa a XI-a a Ligii I. La 28 octombrie 2009, el şi-a reziliat contractul cu gruparea gorjeană.
La 17 martie, Sorin Cârţu a fost reinstalat antrenor principal la Pandurii, după ce Liviu Ciobotariu a demisionat. De la revenirea la Pandurii, Cârţu a stat pe bancă la două partide, cu CFR Cluj, scor 0-1, şi cu Steaua, scor 0-0.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite