Târgu-Jiu: De ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor se vor planta copaci
0
Pompierii gorjeni sărbătoresc miercuri ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale. Cu această ocazie elevii gorjeni vor planta arbori în localităţile Târgu-Jiu şi Ciuperceni.
De ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va organiza o serie de manifestări. Aşadar, mâine la ora 14.00 la sediul Prefecturii va avea loc adunarea festivă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, invitaţi fiind primarii localităţilor din judeţ. Între orele 09.00 – 14.00, în toate subunităţile ISU Gorj din Târgu-Jiu, Motru, Turceni, Tismana, Novaci, Bumbeşti-Jiu şi Hurezani se va desfăşura Ziua Porţilor deschise. De asemenea, joi şi vineri pompierii din cadrul Detaşamentului de la Târgu-Jiu şi Motru împreuncă cu personalul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi elevi ai Şcolii generale nr.5 din Târgu-Jiu şi Şcolii generale Ciuperceni, vor participa la activitatea de plantare de arbori.