Pădurea din Valea Poienii, comuna Runcu, afectată de un incendiu puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au fost ajutați de jandarmi ca să stingă focul
Pompierii au fost ajutați de jandarmi ca să stingă focul

Pompierii din cadru Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au acționat ieri pentru stingerea unui incendiu izbucnit în pădurea din Valea Poienii, care se află pe teritoriul, comunei Runcu.

La acțiunea de stingere a incendiului, care s-a propagat cu repeziciune, au participat și efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, care au acționat pe tot parcursu zilei. Președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul județului Gorj, a solicitat Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj să acorde sprijinul necesar pentru eliminarea unui incendiu major care s-a produs la fondul forestier din localitatea Runcu. Inspectoratul de Jandarmi Județean «Tudor Vladimirescu» Gorj a participat la stingerea incendiului cu un  ofițer și 14 subofițeri, un autocamion și mijloacele prevăzute pentru intervenție la acest incendiu.

În urmă cu doar câteva zile, în zona Preajba, de la marginea municipiului Târgu-Jiu, a avut loc un incendiu puternic la vegetația uscată. . Focul s-a extins cu repeziciune din cauza vântului care sufla cu putere. La acțiunea de stingere a încendiului au participat, pe lângă pompieri, localnici și polițiși locali. Riscul era foarte mare pentru că focul se putea extinde

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite