Târgu-Jiu: Pandurii au plecat în formulă completă la Constanţa

Handbaliştii gorjeni au profitat de pauza de două săptămâni oferită de retragerea celor de la Medgidia şi meciul din Champions League al celor de la HCM pentru a pregăti mai bine meciul de mâine de la Constanţa.
„Am avut suficient timp să ne pregătim şi să se refacă din jucătorii accidentaţi”, a declarat Stângă înaintea plecării echipei spre Constanţa pentru meciul de mâine-seară. Jucătorii care au avut probleme medicale în ultimele săptămâni, Enache, Giototiu, Florea şi Kukrika s-au refăcut mergând cu toţii în această deplasare. “Mergem toţi la Constanţa, suferim toţi, obosim toţi şi sper să ne şi bucurăm toţi la finalul jocului. Cei de la HCM şi-au făcut un obiectiv din a ne învinge, au o ambiţie specială când se întâlnesc cu noi, asta şi pentru că suntem singura echipă care i-a învins în acest sezon”, a mai precizat Stângă.






















































