Mașină de gunoi, folosită pentrui comiterea unui furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei anagajați ai unei firme de salubritate s-au gândit cum să mai facă bani în plus pe lângă salariu. Aceștia au încercat să scoată cu ajutorul mașinii de gunoi pe care lucrat mai multe țevi pentru a le valorifica la fier vechi.

Cei trei au ascuns țevile metalice în mașina de gunoi cu care intraseră în incinta Complexului Energetic Turceni pentru a ridica deșeurile. Țevile au fost descoperite de paznici. „În autovehicul, au fost depistaţi şi identificaţi trei angajaţi ai unui firme prestatoare de servicii pentru respective unitate economică, C.C., de 29 ani, V.G., de 32 ani şi V.I., de 31 ani, toţi din oraşul Turceni. Cu ocazia controlului, în containerul autogunoierei au fost găsite 5 ţevi metalice cu lungimea de un metru fiecare, pe care cei trei suspecţi le sustrăseseră din incinta complexului energetic în scopul valorificării la un centru de colectare a deşeurilor feroase. Bunurile au fost restituite unităţii prejudiciate, iar pe numele suspecţilor a fost constituit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite