Frizerul necăjiţilor, care primeşte zâmbete în loc de bani

Octavian Bîrcă are 62 de ani şi a lucrat toată viaţa sa ca frizer. În ultimii 13 ani a fost angajatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj şi i-a tuns pe cei cu care soarta a fost nemiloasă şi se află în centrele instituţiei, de la copii şi până la bătrâni. „Babi“, aşa cum îi spune toată lumea, a ieşit la pensie de câteva luni, dar continuă să vină şi să-i tundă pe copiii cu afecţiuni grave.

Frizerul ne mărturiseşte că un zâmbet venit din partea clienţilor săi îi este de ajuns, pentru că-i umple sufletul de bucurie. „M-am obişnuit cu ei şi parcă sunt copiii mei. Să vedeţi cum sar pe mine şi mă îmbrăţişează atunci când mă văd. Îi iubesc pe toţi la fel. Nu mi-au făcut vreodată probleme, deşi sunt bolnavi şi mai sunt agitaţi. La mine au stat întotdeauna cuminţi, când am venit să-i tund. Cum îi pun pe scaun, nu mai mişcă. Vorbesc frumos cu ei şi îi mângâi. Sunt copii cu probleme. Nu ţip la ei, pentru că pe urmă nu mai faci treabă cu ei. Aşa se întâmplă şi cu cei de acasă. Am ieşit la pensie de la 1 martie, dar nu m-a lăsat directorul să plec. În august am ieşit la pensie, dar vin în continuare, până când mă vor scoate afară“, glumeşte frizerul. 
 

Mulţi dintre copii sunt grav bolnav şi nici măcar nu pot să-şi menţină echilibrul sau să stea într-un scaun atunci când sunt tunşi. „Trebuie ţinuţi de cineva, pentru că nu pot să stea singuri. Pe unii i-am tuns chiar când se aflau în poziţia verticală. Nu-i puteam lăsa aşa, cu părul mare, pentru că riscau să facă păduchi“, spune bărbatul.

A tuns toţi asistaţii din centrele ocrotire

„Babi“ lucrează ca frizer de peste 45 de ani. „După ce am terminat opt clase, am mers urmat timp de o lună o şcoală de specialitate la Galaţi, unde am învăţat partea teoretică. Apoi, am făcut practica timp de doi ani la o frizerie care se afla vis-a-vis de magazinul Parângu (n.r. - în centrul municipiului Târgu Jiu), pentru că este o meserie pretenţioasă. Am rămas angajat“, îşi aminteşte Babi. 
 

A lucrat în mai multe frizerii, ultima dată fiind într-o unitate din centrul municipiului Târgu Jiu, care funcţiona într-o casă naţionalizată. „Când s-a înfiinţat postul de frizer în cadrul Direcţiei, am venit aici şi am mers să tund la toate centrele: la Suseni, la Dobriţa, la Şcoala Ajutătoarele, la centrele de plasament de la Răchiţi, Scoarţa şi Târgu Jiu. Unde eram chemat, acolo mă duceam. La o lună şi jumătate cel mult două, mergeam să-i tund. Eu nu ştiam cum e aici, dar, când i-am văzut pe cei mici şi cu ce probleme se confruntă, mi s-a înmuiat sufletul“, ne spune „Babi“. 

Poveştile care l-au impresionat

Frizerul s-a ataşat de cei pe care-i tundea regulat. Le-a aflat povestea vieţii lor şi, de multe ori, era afectat ce ceea ce li s-a putut întâmpla şi se întorcea acasă foarte mâhnit.

„Mi-a părut mereu rău de ei. Sunt oameni fără ajutor şi copii cu probleme. Era un fost profesor de la Liceul de muzică. Era foarte elegant. Familia l-a abandonat în azil. Soţia şi cu cele două fete l-au abandonat în azil. Îl întrebam mereu dacă au venit fetele în vizită la el şi era supărat că nu avea vreun semn din partea lor. M-a impresionat ce a fost şi ce a ajuns. Mai era o femeie trecută de 80 de ani şi întotdeauna când mă duceam s-o tund, îmi oferea ceea ce primea la desert, o portocală sau altceva pentru copii sau nepoţii mei. Oameni cu un suflet mare. Eu le explicam că sunt plătit pentru ce fac şi că are nevoie mai mult decât mine de portocală. Mi-a povestit că soţul i-a murit şi că nu a avut urmaşi. Mai era o bătrână care îmi povestea ca are un copil inginer, dar a adus-o la căminul de bătrâni pentru că în tinereţe s-a purtat rău cu ea. Viaţa îţi rezervă şi bune, şi rele. Când ajungeam acasă, mă întreba mereu soţia de ce sunt supărat“, ne povesteşte frizerul necăjiţilor.

„Un gest deosebit“

Gheorghe Zisu, directorul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu, ne spune că „Babi“ este un om deosebit: „A fost un bun coleg. A ieşit din sfera meseriei lui şi a participat, cum de altfel se întâmplă la centru, la toate acţiunile. Îl respect din toată inima pentru ceea ce face după ce a ieşit la pensie. Alţii şi-ar fi văzut de pensie. El vine singur, din proprie iniţiativă, şi nici măcar nu îl luăm de acasă. L-am rugat cu o cafea sau cu un ceai, dar ne-a refuzat politicos. Este un gest de toată lauda şi un om deosebit. S-a creat o legătură între copii şi  „Babi“. Este chiar iubit de copii. Când i-am făcut o serbare cu ocazia ieşirii la pensie, copiii au sărit pe el şi l-au îmbrăţişat. Pur şi simplu i-au dat lacrimile“. În cadrul centrului din Târgu Jiu sunt internaţi 42 de copii şi tineri cu handicap grav.