FOTO Şase luni în Japonia. Cum i-a schimbat viaţa unei românce aventura în Tokyo: „A fost un şoc şi mă mir cum am trecut peste el aşa de bine“

Oana Bălăceanu (25 de ani), din Gorj, este masterandă a Universităţii de Tehnică din Viena şi a reuşit performanţa de a fi singurul student selectat de Institutul Naţional de Informatică din Tokyo (Japonia) pentru a participa la un proiect special de dezvoltare şi cercetare.

Mai exact, tânăra a beneficiat de o bursă din partea japonezilor, pentru şase luni, timp în care a lucrat la realizarea unui motor de căutare concentrat pe artă. Recent, tânăra s-a întors din Japonia, după ce a finalizat proiectul.
 

„A trebuit să fac un program care detectează numele unei lucrări de artă, al artistului sau unele evenimente importante, cum ar fi anul naşterii sau locul în care s-a născut. Programul extrăgea toate informaţiile de pe paginile muzeelor sau din Wikipedia şi le punea în diagrame. Laboratorul în care mi-am desfăşurat activitatea în Tokyo se concentrează pe programe pentru muzee şi biologi. Eu am ales să mă îndrept către artă. A fost destul de diferit şi a trebuit să învăţ tehnologia de la zero“, povesteşte Oana.

„CEA MAI MARE PARTE A FOST PROGRAMAREA“

Oana a lucrat de una singură la programul pe care a trebuit să-l pună în practică. A transformat o idee într-o aplicaţie care ar putea fi lansată de japonezi: „În prima lună a trebuit să învăţ tehnologia, pentru că sunt o serie de limbaje de programare pe care a trebuit să le învăţ ca să pot să extrag datele şi să le pun într-o pagină web. A urmat perioada în care trebuia să ştiu exact ce trebuie să fac, să schiţez exact cum arată aplicaţia şi cum funcţionează. Cea mai mare parte a fost programarea în sine. A trebuit să concep aplicaţia, să repar erorile“.

Tânăra explică ce se va întâmpla de fapt cu programul la care a lucrat.

„Profesorul avea o anumită idee, din discuţiile pe care le avea cu reprezentanţii muzeelor, dar cam atât. Am reuşit să realizez programul, iar în perioada imediat următoare o să închei şi lucrarea pe care o voi prezenta în cadrul unei conferinţe. Deocamdată, lucrarea va rămâne pe site-ul institutului, alături de restul lucrărilor. Programul se află în patrimoniul Institutului Naţional de Informatică din Tokyo şi poate fi îmbunătăţit sau chiar folosit de cei interesaţi“, mai spune informaticiana din Gorj. 

Tânăra a primit o diplomă în urma participării la proiectul organizat de Institutul Naţional de Informatică. Gorjeanca speră ca experienţa din Japonia să o ajute să se angajeze în Viena, pentru a reuşi să finalizeze masterul.

„M-AM RĂTĂCIT DIN PRIMA ÎN TOKYO“

Oana a ajuns în Japonia la sfârşitul lunii februarie. A avut un şoc atunci când a coborât din tren în cea mai mare gară din lume. A fost impresionată de bunăvoinţa japonezilor. „Pe 27 februarie am ajuns în Japonia, pe aeroportul Narita. Ploua foarte tare. Aeroportul este la 72 de kilometri şi a trebuit să iau trenul. Am mers o oră şi ceva şi am coborât în staţia Shinjuku, cea mai aglomerată din lume. Sunt 4 milioane de oameni care trec pe acolo în fiecare zi. A fost un şoc şi mă mir cum am trecut peste el aşa de bine“, povesteşte tânăra despre peripeţiile sale.

Deşi îşi pregătise de acasă un itinerariu, după ce a ajuns în Japonia şi-a dat seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. „Când am ieşit din tren, m-a întâmpinat un val de oameni. Nu puteai să mergi în ce direcţie doreai, ci doar în direcţia lor. M-au dus într-un loc al staţiei pe care nu-l cunoşteam şi m-am rătăcit din prima. Am ieşit din staţie şi m-am dus la un poliţist. Adresa nu era scrisă în caractere asiatice şi a trebuit să sune pe cineva să-l ajute. Până la urmă, a venit cu mine până la destinaţie. Am crezut că este un incident unic, dar acest lucru s-a repetat şi nu doar cu poliţişti“, relatează Oana.

În prima seară, japonezii de la institut au dat o mică petrecere în cinstea venirii ei în cadrul echipei. Au mers într-un local tradiţional, unde nu există scaune sau mese, ci se stă în genunchi. Japonezii obişnuiesc să consume băuturi alcoolice şi în aceste localuri există pachete de băuturi la anumite preţuri. „Am avut de-a face din prima seară cu modul lor de a petrece. Merg în anumite localuri, care se numesc «Izakaya», unde plătesc o sumă şi primesc un anumit pachet. Ei pun mult accent pe băutură, pe sake, pe umeshu, un fel de vişinată. Nici măcar nu dai comanda şi ţi se aduce încontinuu. A trebuit să stăm în genunchi toată seara“, mărturiseşte Oana.

La începutul aventurii în Japonia, a locuit în cel mai vechi cartier din Tokyo, unde sunt foarte multe temple, dar în ultimele două luni a trăit într-o zonă aflată la periferie. „Este un sistem ciudat. Sunt case date spre închiriere şi proprietarii pot să se hotărască să se întoarcă. Atunci ai la dispoziţie o lună să te muţi. Asta mi s-a întâmplat şi mie. Am trecut dintr-un cartier în care erau semne în engleză într-un cartier în care erau indicatoare doar în caractere asiatice“, mai spune Oana. 

REGULI STRICTE

Viaţa în Japonia, văzută prin ochii tinerei gorjence, pare destul de dură. „Dacă vrei să mănânci sau să bei, trebuie să te opreşti pe o băncuţă, pentru că altcineva o să-ţi spună că nu este voie. Din loc în loc, pe stradă, sunt câteva locuri special amenajate unde se poate fuma. Peste tot vezi semne cu fumatul interzis. Nu vezi foarte multe maşini pe stradă. Cred că jumătate din maşini sunt taxiuri. Japonezii se deplasează foarte mult cu bicicleta. E extraordinar cât de multe biciclete sunt. Restul merg cu metroul. Problema este dimineaţa şi seara, când oamenii merg şi se întorc de la lucru.“
 

În ceea ce priveşte aglomeraţia proverbială din Tokyo, gorjeanca spune că totul este exact aşa: „Videoclipurile cu oamenii care sunt împinşi în vagoane ca să încapă sunt adevărate. Am fost şi eu în situaţia respectivă. Oamenii se înghesuie pentru că vor să fie în metrou. Uneori mai vine şi personalul de pe peron şi împinge ca să încapă toţi, pentru că în Japonia nu este admis să se întârzie la serviciu. Dacă trenul întârzie, poţi să ceri o adeverinţă şi s-o prezinţi la serviciu. Japonezii muncesc foarte mult, chiar şi până seara. La birou aveam dormitoare pentru cei care vor să rămână şi să lucreze acolo. Sunt foarte serioşi cu munca. Continuă să muncească şi după ce ies la pensie, pentru că pensia nu este foarte mare şi nu cred că le ajung banii“, relatează masteranda.

FRUCTELE, PRODUSE ALIMENTARE DE LUX

Oana mai spune că preţurile la alimente sunt foarte mari, în special la fructe, considerate adevărate delicatese: „O cutiuţă cu căpşuni foarte verzi costa 15-20 de euro, iar un pepene micuţ trecea de 100 de euro. Sunt preţuri de lux. Am înţeles că oamenii cumpără fructe pentru a le oferi cadou de zilele de naştere“. 

Oana a mai fost impresionată de toaletele publice: „Erau dotate cu tot felul de senzori, cum ar fi pentru controlarea apei sau a sunetului. Peste tot aveai la dispoziţie soluţii dezinfectante pentru mâini. Când eşti răcit, este obligatoriu din punct de vedere social să porţi mască, pentru a nu-i îmbolnăvi pe ceilalţi. Oamenii se uită ciudat la tine în metrou dacă te văd că tuşeşti sau strănuţi“.

Ce a făcut înainte de Austria 

Oana Bălăceanu a terminat Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ în anul 2009, la profilul matematică-informatică, după care a intrat la Facultatea de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pe care a absolvit-o anul trecut.