Experimentul Lebensborn - secretul obsesiei lui Hitler pentru „rasa pură“. „Fabrica“ de copii blonzi cu ochi albaştri a atins şi România

Experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară a fost denumit Lebensborn. „Domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” a fost năzuinţa supremă a naziştilor.

Hitler visa să aibă de cât mai mulţi luptători şi oameni devotaţi sută la sută, cu păr blond şi ochi albaştri, însă situaţia demografică a Germaniei nu era favorabilă acestei idei. Numărul bărbaţilor tineri se redusese foarte mult ca urmare a pierderilor suferite în Primul Război Mondial, iar multe femei rămâneau însărcinate fără să fie căsătorite şi erau nevoite să apeleze la avorturi ca să nu se facă de râs în comunităţile în care trăiau. Naziştii au constatat că pierderile suferite prin întreruperea sarcinii sunt enorme. De asemenea, regimul lui Hitler a ajuns la concluzia că cel mai mare pericol pentru rasa ariană îl reprezintă evreii, care modificau rasa pură. Liderul SS, Heinrich Himmler, este cel care a lansat proiectul Lebensborn (Fântâna Vieţii), în anul 1935.  

„În 1924, Adolf Hitler a publicat celebra „Mein Kampf”, acolo unde şi-a popularizat ideea cu rasa ariană, oameni înalţi, blonzi şi cu ochi albaştrii şi cu un intelect superior celorlalte rase, considerate inferioare. Ca această aberaţie să poată fi implementată cu succes, statul german a finanţat expediţii menite să găsească dovezi ale arienilor din dispărutul continent Atlandida. Statul nazist a aplicat în perioada 1933-1945 ideea creării unei rase superioare din personae care se încadrau în parametrii anunţaţi. Fuhrerul considera toate rasele neariene drept inferioare şi periculos de contaminante, iar  cea mai rea dintre acestea era cea evreiască. Ca mii de alţi germani, Hitler citise şi fusese influenţat de lucrarea lui Arthur Dinter, Păcatul împotriva sângelui. «Păcatul» se referea la pângărirea rasei – Dinter pretindea că o picătură de spermă evreiască ar mânji femeia ariană pe veci, făcându-i şi pe copiii pe care ea i-ar fi conceput cu alt arian să aibă trăsăturile inconfundabile ale rasei semitice“, ne explică istoricul Cornel Şomîcu.

Organizaţia avea ca scop înmulţirea rasei ariene, pe care o considerau pură. În cadrul acesteia funcţionau case de maternitate, iar soţiile membrilor SS care rămâneau însărcinate beneficiau de asistenţă financiară. Tototdată, Lebensborn 

Lebensborn încuraja relaţii extraconjugale 

Lebensborn oferea ajutor şi protecţie tinerelor care rămâneau însărcinate, fără să fie căsătorite, condiţia fiind ca taţii să fie blonzi şi cu ochi albaştri. 

Ofiţerii SS erau consideraţi ca fiind cele mai bune exemplare de bărbaţi arieni, astfel că erau încurajaţi să aibă aventuri cu tinere blonde. La rândul lor, acestea erau îndoctrinate pentru a avea asemenea relaţii, iar cel mai important  rol pe care îl aveau era acela de a procrea. O parte însemnată dintre tinerele care se aflau în această situaţie făceau parte din Liga Fetelor Germane. În această asociaţie era primite doar tinerele cu „origini sănătoase”. 

Relaţiile cu evreii erau interzise

Regimul lui Hitler a mers şi mai departe şi a interzis relaţiile cu evreii.

„Nu doar că statul german a încurajat naşterile în interiorul rasei ariene, inclusiv prin promovarea relaţiilor extraconjugale şi apariţia unor copii fără trecut, dar la 5 septembrie 1935, Legile de la Nurnberg văduveau de cetăţenie germană pe toţi cei care nu erau nemţi, excepţie făcând cei de „sânge înrudit”, iar Legea pentru Protecţia Sângelui şi Onoarei Germane le interzicea cetăţenilor să se căsătorească sau să întreţină relaţii sexuale cu evreii,

declară profesorul de istorie Cornel Şomîcu. 

Prigoana evreilor 

În aceste condiţii, statul hitlerist a început o adevărată campanie de exterminare a evreilor. „Hitler considera aceste legile antisemite ca măsuri temporare necesare, până când Europa avea să scape de evrei. Mecanismul complicat elaborat pentru exterminarea evreilor şi a altor nearieni presupunea o intensă campanie de teroare, concentrare în ghetouri şi, în cele din urmă, deportarea în masă în lagăre de concentrare, cărora puţini le-au supravieţuit. Ca un exemplu, lagărul Dachau, situat la circa treizeci de kilometri de oraşul Munchen, a fost construit la două luni de la instalarea lui în funcţie. Pe măsură ce ţările Europei cădeau pradă naziştilor, erau înfiinţate lagăre de concentrare şi în alte părţi, mai ales în Polonia“, ne informează Cornel Şomîcu.

Zece case „Lebensborn“, în Germania 

În Germania au funcţionat zece case „Lebensborn“, care era un fel de centru maternal. Tinerele gravide erau internate într-o astfel de unitate, numai după ce demonstrau originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acestea primeau în casele „Lebensborn“ îngrijirea medicală necesară, iar după ce năşteau erau obligate, în cele mai multe cazuri, să-şi abandoneze copilul, care devenea proprietatea SS. Certificatele de naştere erau falsificate, pentru a se pierde urma părinţilor, iar copiii să să fie dedicaţi sută la sută cauzei naziste. Unii dintre părinţi au încercat să-şi găsească urmaşii, lucru imposibil de realizat la timpul respectiv. 

Copilul creştea în orfelinatele speciale şi ajungea membru al acestei elite militare, printr-un ceremonial special. În orfelinat primea instrucţia necesară şi participa la un program de îndoctrinare, prin care urma să ajungă un soldat perfect. În alte cazuri, ajungea să fie înfiat de familiile bogate ale unor ofiţeri germani.

20.000 de copii s-au născut prin programul „Lebensborn“

În Germania s-au născut 8.000 de copii prin programul „Lebensborn“, care a fost aplicat cu un succes şi mai mare în Norvegia, ţară aflată sub ocupaţia naziştilor. Femeile din această ţară erau considerate ideale pentru înmulţirea rasei ariene , cele mai multe dintre ele fiind înalte şi blonde. Astfel, în Norvegia s-au născut 12.000 de copii în cele în cele nouă case maternale care au funcţionat. În cele mai multe cazuri, taţii erau soldaţi germani care au avut relaţii cu femeile din Norvegia. Se estimează că între 30.000 şi 40.000 de norvegience au avut relaţii cu nemţii, dar nu în toate cazurile s-au finalizat cu sarcini. Multe dintre acestea erau, apoi, respinse de familii şi de comunităţi, pe motiv că au fraternizat cu inamicii. Cei mai reuşiţi copii din punct de vedere al respectării caracteristicilor specifice rasei ajungeau în Germania. 

Copiii bolnavi erau exterminaţi

Copiii care se năşteau cu probleme de sănătate erau exterminaţi. În program nu erau acceptaţi decât copiii perfect sănătoşi. Cei bolnavi sau cu un handicap erau ucişi sau duşi într-un lagăr special, unde era lăsat să moară. De asemenea, oamenii consideraţi inferiori erau consideraţi drept rebuturi genetice şi erau castraţi pentru a nu mai putea procrea. De asemenea, potrivit concepţiei naziste, persoanele cu handicap sau cele cu boli psihice nu aveau dreptul să se reproducă. 

Familiile germane care nu aveau copii erau amendate. Numărul recomandat de copii pentru o familie era de patru. Mamele-eroine care năţteau mai mulţi copii primeau un card special care le conferea anumite drepturi.

Răpirea şi germanizarea copiilor străini

Cea mai cumplită etapă a programului „Lebensborn“ a fost răpirea copiilor din familii.

Naziştii nu erau mulţumiţi de numărul copiilor născuţi prin programul Lebensborn şi, începând cu anul 1939, au început să caute în toate ţările ocupate copii care să corespundă standardelor ariene. „Trebuie să scoatem aceşti copii din mediul lor, să folosim fiecare picătură de sânge bun pentru noi, iar dacă nu vom reuşi asta, atunci vom distruge acest sânge”, justifica Himmler această acţiune. 
 

Numai din Polonia, unde numărul copiilor care corespundeau rasei ariene era mai mare, au fost răpiţi peste 200.000 de copii. Micuţii erau germanizaţi şi primeau acte de identitate false, cu nume schimbate. Astfel, după ce erau îndoctrinaţi, copiii ajungeau să uite adevărata lor identitate şi să creadă sunt germani. Şi din România au fost copii răpiţi, dar numărul lor a fost mai mic. 
 

Micuţii sub vârsta de şase ani erau duşi în casele maternale, în timp ce cei mai mari urmau programul îndoctrinare. Dacă nu se reuşea înregimentarea lor, erau trimişi în lagăre de concentrare.

Programul „Lebensborn“, în România 

Naziştii au încercat să introducă programul „Lebensborn“, dar fără sorţi de izbândă. „Teoria rasei ariene a fost promovată inclusiv în România, în anii războiului(1941-1945), fără rezultate concludente. Din fericire, românii au o structură net diferită de alte popoare europene care au îmbrăţişat asemenea idei. Experimentul Lebensborn nu a prins în România decât foarte timid, în Ardeal, un obstacol de netrecut fiind biserica ortodoxă foarte conservatoire în relaţiile de cuplu şi a copiilor născuţi în afara familiei”, a precizat istoricul gorjean Cornel Şomîcu.

Proiectul Lebensborn a încetat după capitularea Germaniei naziste şi eliberarea ţărilor ocupate.