Pîrvulescu a fost pus în libertate. Vezi ce declarații a făcut
0La ora 14,55, Dumitru Pîrvulescu a fost pus în libertate pentru că ordonanța de reținere pe 24 de ore a expirat.
„Nu sunt vinovat și o să demonstrez. Sunt încrezător în justiție. Ceea ce nu mă omoară, mă întărește. Să ne aducem aminte că Gigi Becali a ajuns europarlamentar după ce a fost anchetat. A fost o ordonanță de reținere și o să vedem mai departe. Nu pot să vorbesc acum. Sunt total nevinovat. Mi-am făcut datoria în timpul programului. Sunt un tip corect și cinstit și nu îmi e frică de nimic“, a spus Pîrvulescu imediat după ce a fost pus în libertate.
Acesta este urmărit penal pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor public cu consecințe deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, Dumitru Pîrvulescu l-a rugat pe primarul Pavel în mai multe rânduri să încheie contractele de cesiune. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, prin rugăminţi şi folosindu-se de relaţiile de prietenie în care se aflau, inculpatul PÎRVULESCU DUMITRU l-a determinat, la data de 2 iulie 2009, pe inculpatul Pavel Ion Florin (primar al localităţii Peştişani) să semneze două contracte de cesiune de creanţă“, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.