Documentul depus de fostul manager al CEO care ar putea schimba soarta procesului în care este judecat pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), a dat, ieri, declaraţii în faţa instanţei de judecată a Tribunalului Gorj şi a depus un document important care ar putea schimba soarta procesului în care este judecat pentru abuz în serviciu privind acordarea de compensaţii băneşti în mod ilegal fostului director al Diviziei Energetice, Aurel Medinţu.

Ciobotărică a depus un document prin care demonstrează că situaţia lui Aurel Medinţu, fostul director al Diviziei Energetice, era cunoscută de Consiliul de Supraveghere, cu privire la faptul că el avea un contract de muncă, dar şi un contract de mandat, în care s-ar fi menţionat dreptul de a se acorda plăţi compensatorii. Este vorba de o notă privind modificarea contractului de mandat şi corespondenţa cu Consiliul de Supraveghere privind eliminarea articolelor care au stat la baza acordării banilor lui Medinţu.

Ciobotărică a arătat că Medinţu i-a cerut insistent să plece din unitate cu plata de compensaţii băneşti: „Dorinţa de a pleca din companie era a domnului Medinţu care a insistat în ideea părăsirii companiei contra unei remuneraţii, pentru că tot de la domnul Medinţu am aflat că are şi contract de muncă şi spunea că doreşte să încheie raporturile de muncă în totalitate. Îmi spunea, de fiecare dată, când ne întâlneam. Era foarte bolnav, nu venea la serviciu, avea o dorinţă redusă de muncă. Îmi doream să am lângă mine oameni care doreau să muncească, mai ales că unitatea era într-o situaţie dificilă. Am încercat să port discuţii cu persoane avizate în acest sens, cu d-na Jianu, directorul de legislaţie, şi Sorin Olaru, directorul de resurse umane. Eu sunt economist şi era normal să mă consult cu persoane de specialitate. Mi s-a prezentat situaţia. Domnul Medinţu avea un contract de mandat, dar şi un contract de muncă suspendat, cum aveau şi alţi membrii ai directoratului. Dacă eu şi Antonie aveam un contract de mandat cu drepturi şi obligaţii clar stabilite, Medinţu şi Petroniu aveau drepturi şi obligaţii prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul companiei. (…) Medinţu ceruse 6 salarii compensatorii, înainte de a mă întâlni cu Jianu şi Olaru. Ştiam că la plecarea unui angajat se primesc pană la 16 salarii compensatorii, împrejurare în care am gândit să i se acorde 4 salarii ca să fac o economie şi asta era media în companie atunci. A fost o negociere între părţi pentru că asta este practica în momentul în care reprezentanţii administraţiei se întâlnesc cu sindicatele. Nu i-am propus 4 salarii compensatorii, ci i-am spus că o să analizăm. (…) Menţionez că, în luna ianuarie 2016, Consiliul de Supraveghere a cerut oficial Directoratului alinierea contractelor de mandat ale membrilor Directoratului în sensul eliminării celor stipulate în contractele de mandat ale lui Medinţu şi Petroniu”.

„Cristian Radu era ca un mentor pentru mine“

Ciobotărică a mai precizat că s-a consultat cu privire la plecarea lui Medinţu cu acordarea de compensaţii băneşti şi cu Cristian Radu, fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere, care l-a delegat să se ocupe de toate formalităţile şi care i-ar fi transmis că Directoratul trebuie să se ocupe de acordarea de compensaţii:

„L-am sunat pe preşedintele Consiliului de Supraveghere. Era primul om pe care l-am informat. Răspunsul a fost foarte important: «Dragă Laurenţiu, să faci toate diligenţele în acest sens. Plăţile compensatorii reprezintă treaba Directoratului”. D-ul Radu Cristian m-a adus în companie şi era ca un mentor pentru mine. Îl ascultam că pe un şef şi am considerat că trebuie să-l anunţ. Am considerat că procedez în mod corect. Pasul următor a fost convocarea celor doi directori, Jianu şi Olaru. Le-am solicitat o opinie juridică. Mi-au spus că vor prezenta opinia la şedinţa Directoratului din data de 22 decembrie 2015. Oferta mea a fost de 4 salarii. Singur am luat această decizie, fără să mă consult cu alţi membri ai Directoratului, pentru că aceasta era media în interiorul companiei”.

Radu Cristian acuzat de încălcarea legii

Ciobotorică îl acuză pe fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere de comiterea uneie ilegalităţi: „Există un Comitet de remunerare care are obligaţia să verifice plăţile, dar nu a stabilit nimic în neregulă cu aceste plăţi. Nu recunosc acuzaţiile care mi se aduc şi am acţionat conform informaţiilor prezentate de persoanele de specialitate din companie. Puteau să îmi impute banii, dar nu s-a întâmplat nimic. La nivelul Consiliului de Supraveghere ar trebui să funcţioneze un Comisiei de remunerare şi nominalizare care are rol de certificare, verificare a tranzacţiilor care se fac între companie şi membrii Consiliului de Supraveghere sau ai Directoratului şi trebuie să întocmească un raport. În Consiliul de Supraveghere nu a existat acel comitet până în luna iunie 2016, atribuţiile fiind preluate nelegal de Radu Cristian”.

Fostul manager a mai dat exemple de persoane din Directorat care au plecat cu acordarea de plăţi compensatorii, cum ar fi cazul lui Petroniu.

Instanţa de judecată a Tribunalului Gorj va cere Complexului Oltenia un raport de activitate al Comisiei de remunerare şi nominalizare. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite