Două persoane au fost găsite decedate în propriile case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu există suspiciuni cu privire la cele două decese
Nu există suspiciuni cu privire la cele două decese

Un localnic din comuna Stănești și o bătrână din localitatea Brănești au fost găsiți decedați în propriile locuințe.  Nu există suspiciuni cu privire la cele două decese, deoarece nu au fost constatate urme de violență.

Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgență 112 de către o localnică din comuna Stăneşti, despre faptul că l-a găsit vecinul ei, în vârstă de 51 ani, decedat în locuinţa sa. „Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că persoana decedată locuieste singură şi era cunoscută cu afecţiuni medicale. La examinarea cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă pe cap, trunchi sau membre. A fost luată măsura transportării cadavrului la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal, continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul“, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Ghibuşi Elisaveta, în vârstă 84 ani, din comuna Brănești a fost găsită moartă în propria locuință. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a constatat că cele sesizate se confirmă, Ghibuşi Elisaveta, 84 ani, din com Brăneşti, sat Gilortfiind găsită decedată în locuinţa sa. În urma examinării preliminare pe cadavru nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe cap, trunchi şi membre, acesta fiind transportat la morga Serviciului de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal, continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul“, a precizat George Neagoe.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite