Cum este văzută problema refugiaţilor din statele arabe într-un sat din Oltenia: „Dacă vrei ca un emigrant sirian să moară de foame, adu-l în Gorj”

Ana Berta spune că refugiaţii sirieni ar muri de foame în Gorj

„Dacă vrei ca un câine să moară de foame, trimite-l in Gorj” este o vorbă din bătrâni care reliefa sărăcia din judeţul aşezat în nordul Olteniei.

Cam aşa stau lucrurile şi acum, iar Ana Berta, o bătrână de 82 de ani, din comuna Dăneşti, şi-a adus aminte de această zicătoare atunci când am întrebat-o ce s-ar face dacă s-ar trezi la ea în sat cu emigranţi sirieni: „Nu prea stau lângă televizor. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu aceşti oameni. Eu nu aş avea unde să-i primesc. Eu stau într-o cameră şi în cealaltă sunt copiii. La noi e sărăcie. Era o vorbă veche şi eu aş spune că dacă vrei ca un emigrant sirian să moară de foame, adu-l in Gorj“. Totuşi, bătrâna spune că sunt multe terenuri nemuncite, pentru că nu prea mai are cine să le lucreze: „Eu aş avea un teren pe care aş putea să-l dau ca să-l muncească. Să fie buni de muncă, nu moşi sau babe ca mine. Românii s-au cam boierit. Eu  muncesc mai mult singură“.  

„Înţeleptul satului“ 

Comuna Dăneşti se învecinează cu municipiul Târgu Jiu, reşedinţa judeţului Gorj, dar, cu toate acestea, localitatea este slab dezvoltată. Asfaltul a apărut prin faţa sediului primăriei în urmă cam cu zece ani, şomajul este în floare şi nici măcar birturile nu mai au clienţi. 

Dumitru Dondera, în vârstă de 57 de ani, este un fel de „înţelept al satului“. Este bine informat şi consideră că emigranţii ar putea băga România în criză: 

„Nu sunt împotriva lor, pentru că de bine nu cred că pleacă, dar în societatea noastră ar putea să ducă la o criză economică. Nu suntem, ca naţiune, un număr mare de emigranţi. În al doilea rând, integrarea lor necesită nişte costuri“. Despre eventuala convieţuire în acelaşi sat sau sub acelaşi acoperiş cu refugiaţii, Dumitru Dondera este cam circumspect: „La noi în comună nu cred că emigranţii ar găsi ceva de lucru . Multe familii de la noi se ocupă de creşterea animalelor, dar sunt activităţi care se desfăşoară în familie. Nu sunt ferme de dimensiuni mai mari. Nu m-aş încurca să iau o familie de emigranţi acasă. Nu se ştie pe cine bagi în casă.  Religia nu m-ar deranja. Nu există pădure fără uscături. Când nu cunoşti omul, nu poţi să garantezi pentru el“.

„Ce să facă refugiaţii la noi?“

Prin birtul din satul Barza cam bătea vântul pe la orele amiezii. Nici picior de client la masă. Nea Victor, cârciumarul, mătura praful şi gunoaiele de pe pardoseaua din ciment, în lipsa unei alte ocupaţii.

„La noi în sat nu prea mai este nimic de lucru, iar mulţi au plecat în străinătate. Se resimte puterea financiară. Ce să facă refugiaţii la noi? Dacă au ceva bani, pot să vină că suferim grav lşa capitolşul clienţi. În sat, locurile de muncă sunt numărate pe degete. Mai mult trăim pe seana pensionari. Dacă au 10-15 oameni din sat (n.r. – satul Barza) locuri de muncă. Restul sunt plecaţi pe dincolo, iar cei care au rămas sunt pensionari“, ne-a spus Victor, cârciumaru satului. 

Refugiaţii, cazaţi în şcolil dezafectate 

Nicoleta Brânzan, director Şcoala gimnazială nr. 1 din Dăneşti, spune că unitatea de învăţământ este pregătită să-i şcolarizeze pe copiii emigranţilor, dar numai după ce învaţă limba română: „În mediu nostru rural nu cred că s-ar putea integra. Cred că, mai înainte, trebuie să li se predea limba română şi mai apoi să fie şcolarizaţi. Nu am avut cazuri de aqcest fel. Şi studenţii străini care predau la noi urmează un an pregătitor pentru limbă. De ce să nu beneficieze şi copiii lor de ceea ce beneficiază şi copiii noştri? Şi copiii românilor care pleacă în străinătate pot urma cursurile unei şcoli. Noi ne confruntăm cu nun deficit de elevi şi ar fi bineveniţi“. 

În comuna Dăneşti, refugiaţii ar putea fi cazaţi în şcolile dezafectate.

Alexandru Lupulescu, viceprimarul comunei, consideră că sirienii nu prea ar avea ce să lucreze, cu toate că în comnună sunt multe terenuri nemuncite: „La noi nu se pune problema să cazăm emigranţi sirieni pentru că nu avem această posibilitate. Ar fi o soluţie de moment pentru găsirea unui adpost în şcolile dezafectate. Avem patru clădiri de acest fel. La noi nu e nimic de lucru. Nu avem industrie. În agricultură ar putea să lucreze, dar la noi fiecare om îşi munceşte singur şi îşi creşte animalele. Teren se găseşte şi nu e scump. Se vinde cam cu 3000 de lei o jumătate de hectare. Avem terenuri nemuncite“.