Cum l-au abandonat britanicii pe regele Mihai în faţa tăvălugului sovietic. Detaliile întâlnirii secrete de la Palatul Buckingham

Poziţia oficială a guvernului britanic cu privire la abdicarea regelui Mihai I a fost neutră, iar întreaga responsabilitate a fost pasată pe umerii tânărului suveran.

Au existat voci din rândul casei regale engleze şi a diplomaţilor ca regele Mihai să rămână în exil, atunci când a venit la Londra să participe la nunta prinţesei moştenitoare Elisabeta, dar şi sfaturi, cum a fost cel al lui Winston Churchill, ca să dea dovadă de curaj şi să revină pe tron, însă, până la urmă, poziţia oficială a fost aceea de neimplicare şi de a lăsa responsabilitatea unei decizii exclusiv în seama lui Mihai I. 

La invitaţia suveranului britanic, regele Mihai şi regina Elena au obţinut acordul guvernului Groza pentru a participa la nunta prinţesei moştenitoare Elisabeta. „Suveranul român a folosit acest prilej pentru a solicita sfaturi anglo-americanilor în privinţa întoarcerii acestuia în România şi a motivat prin lipsa totală de influenţă în politica din România, deşi era nevoit să semneze decretele guvernului Groza, prin care ţara se îndrepta spre un regim dictatorial de tip comunist.(...) Regele, care a pilotat avionul, a decolat de la Bucureşti în data de 12 noiembrie, în prezenţa întregului guvern. După o escală la Geneva, avionul a ajuns la Londra în 15 noiembrie, unde familia regală a rămas două săptămâni“, arată profesorul de istorie Marian-Alin Dudoi, în lucrarea „Atitudinea britanică referitoare la problema abdicării regelui Mihai“. 

Americanii i-au propus lui Mihai I să rămână în Occident

Înainte de ajunge la Londra, regele avea intenţia să discute cu oficialii britanici despre posibilitatea de a nu mai reveni în ţară.

„Documentele britanice şi americane relevă discuţii ale regelui Mihai şi ale apropiaţilor săi cu diplomaţii anglo-americani referitor la oportunitatea întoarcerii în România. În data de 14 noiembrie, ambasadorul american la Paris l-a întâlnit pe Nicolae Caranfil, care în ziua precedentă îl vizitase pe suveranul român la Lausanne, şi i-a transmis acestuia dorinţa regelui român de a se întâlni la Londra cu un reprezentant al guvernului american menţionându-i, în ceea ce îl privea pe rege, că «nu s-a hotărât dacă se va întoarce sau nu în România şi spune că va lua această decizie numai după ce se va întâlni cu reprezentantul nostru. Nu intenţionează să discute această chestiune cu britanicii sau cu oricine altcineva». În ciuda afirmaţiilor lui Caranfil, suveranul român a abordat în acest sens şi autorităţile britanice. George Marshall, Secretarul de Stat american, a recomandat ambasadei SUA la Londra să îi comunice regelu că «deşi decizia îi aparţine evident lui Mihai, şi noi suntem sceptici că prezenţa lui în România va mai putea contribui considerabil la bunăstarea poporului său, mai ales având în vedere ultimele evoluţii din ţara sa». Ambasadorul american la Londra i-a sugerat suveranului român să rămână în Occident, dar decizia finală urma să îi aparţină exclusiv. Regele i-a precizat dorinţa de a se întoarce în România în data de 2 decembrie, însă ambasadorul a recomandat amânarea deciziei finale“, arată istoricul Marian-Alin Dudoi. 

Englezii se temeau ca regele Mihai I să nu fie asasinat

Oficialii englezi intenţionau să-i propună regelul Mihai I să se întoarcă în România înainte de 25 noiembrie, când avea loc la Londra Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe,dar s-au temut de o eventuală asasinare a regelui.

„Secretarul de Stat Bevin opta pentru a recomanda primului-ministru Clement Richard Attlee de a i se propune regelui Mihai de către regele George al VI-lea întoarcerea în România înainte de 25 noiembrie,însă sub-secretarul de stat permanent Sir Orme Sargent, s-a opus menţionând prin adăugirea scrisă de mână «Nu ne-am asuma astfel o mare responsabilitate? Noi am fi consideraţi vinovaţi dacă, sfătuit astfel de noi, regele s-ar întoarce şi ar fi asasinat» şi a propus de a se modifica fragmentul ce va fi înaintat lui primului ministru Attlee în modul următor: „În aceste condiţii ar fi, probabil, cel mai bine dacă îl informăm pe regele George că, având în vedere incertitudinea, consideraţi că nici un sfat nu ar trebui dat regelui Mihai şi ar trebui lăsat să hotărască singur, neinfluenţat de nici un fel de presiuni care s-ar exercita asupra sa în timpul sejurului său aici».Diplomaţii reuşind impunerea punctului de vedere, prim-ministrul Attlee i-a adus la cunoştinţă regelui britanic că decizia de întoarcere urma să aparţină exclusiv regelui român“,

mai menţionează profesorul de istorie. 

Întâlnirea secretă de la Palatul Buckingham

Regele român şi mama sa au avut o întrunire secretă în data de 24 noiembrie la Palatul Buckingham cu Secretarul de Stat Ernest Bevin. „În cursul întrevederii, regele a afirmat dorinţa de a nu se mai întoarce în România ca urmare a orientării mai mult decât evidente spre un regim dictatorial de tip comunist, cu toate că la hotărârea finală va ajunge ulterior în Elveţia, iar Bevin i-a menţionat imposibilitatea guvernului britanic de a-i oferi sfaturi“, spune Marian-Alin Dudoi.

Sfatul lui Churchill

Winston Churchill, fostul şi viitorul prim-ministru conservator, l-a îndemnat să se întoarcă şi i-a argumentat că el a adoptat întotdeauna calea care presupunea o abordare curajoasă a problemelor. „Abdicarea regelui, deşi aşteptată, s-a produs, conform diplomatului britanic G.C. Campbell, mult mai repede decât se aşteptau britanicii. Totodată Campbell lua în considerare, era 31 decembrie, posibilitatea de a i se acorda azil la Legaţia britanică“, spune Marian-Alin Dudoi. 

Prânzul de la Palatul Buckingham

După întoarcerea sa în România Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Fostul suveran a sosit la Londra în dimineaţa zilei de 4 martie 1948, fiind întâmpinat de Lordul Şambelan. „Familia regală a fost invitată de regele George la Palatul Buckingham pentru a servi prânzul împreună.(...) La Londra fostul suveran a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, impunerea abdicării sub  ameninţarea provocării unor asasinate în masă. Declaraţia a fost prezentată pe larg de numeroase ziare în numerele din 5 martie“, mai precizează profesorul de istorie.