Constantin Brâncuşi se exprima mai bine în franceză şi germană decât în română. „La Bucureşti, a descoperit germana cultă“

Marele sculptor Constantin Brâncuşi se exprima cu dificultate în limba română, după perioada îndelungată petrecută în străinătate. În schimb, cel supranumit „părintele sculpturii moderne“ se exprima într-un mod evoluat în limba franceză. De asemenea, Brâncuşi stăpânea foarte bine limba germană.

Genialitatea artei lui Brâncuşi a fost influenţată şi de faptul că marele sculptor trăia într-o ţară străină, situaţie care l-a motivat şi l-a determinat să se autodepăşească. Această teză este susţinută de Petre Pandrea.

„Brâncuşi a fost un experimentator până la adânci bătrâneţe şi s-a preocupat de graiul specific al materialelor utilizate în sculptură, ca şi de langajul oralităţii unde a fost un virtuoz. (...) Emigraţia l-a predestinat la revoluţie în sculptură. Emigranţii sunt inconfortabili, incomozi, fără şabloane, dispreţuiesc canoanele şi îşi dublează sau înzecesc forţele interioare şi energetismul social. Brâncuşi prezintă cazul unei des-ţărări, dar nu şi al unei dezrădăcinări. Emigranţii formează foarte des şi o castă comercială între ei, cu stil specific de viaţă, cu aleanuri, cu melancolii şi cu alte norme în tabla de valori“, se arată în volumul „Brâncuşi. Amintiri şi exegeze“. 

Brâncuşi nu mai gândea româneşte înainte de plecarea din ţara

Petre Pandrea, care l-a cunoscut foarte bine pe artist, consideră că limbajul a reprezentat o problemă complexă la Brâncuşi, pentru că trebuie privită într-un mod mai elaborat:

„Limbajul lui Brâncuşi formează o problemă în sine foarte complicată. A fost un franco-român în gândire şi în graiul viu. Ştia foarte bine limba germană dintr-un pasaj biografic care a durat şase ani. (...) Limbajul este grava problemă a artistului. Se gândeşte în cuvinte. Brâncuşi nu mai gândea româneşte cam din anul 1900, înainte de plecarea din ţara sa, ci în nemţeşte. Această tragedie a oralităţii a fost greşit interpretată de o serie din contemporanii săi români. Pentru un dăltuitor, cuvintele nu sunt esenţiale, dar nici neglijabile. Am rămas puţini români, care să-l fi cunoscut pe Brâncuşi şi care pot aduce testimonii autentice şi în această grea problemă a compatriotului nostru“,

notează Petre Pandrea. 

A învăţat limba germană de la o iubită germană

Brâncuşi a deprins limba germană de profesorul său Vladimir Hegel, dar, în special, de la fiica acestuia, care i-a fost logodnică. „La Bucureşti a descoperit limba germană cultă. (...) A lucrat patru ani la cursurile şi în atelierul profesorului său favorit. Vladimir Hegel. Între 22 şi 26 de ani, o persoanlitate de învăţăcel este în plină efervescenţă şi formaţie. Profesorul Hegel a avut o fiică. Iubire febrilă şi logodnă prelungită, ca la nemţi, care durează cu anii pentru a se cunoaşte, pentru a se verifica şi a se interdevora. Erosul a intervenit plenitudinar, aşa cum nu se cunoaşte la poporul român, unde erotica plină începe în noaptea nunţii. Aşa era pe acele vremuri. Timp de patru ani, Costache Brâncuşi a fost logodnicul-mire al fiicei lui Hegel. A căpătat un limbaj nou şi alt stil de viaţă. Stilul şi limbajul sunt decisive la artişti“, dezvăluie Pertre Pandrea. 

Brâncuşi, asemănat cu un cioban

A existat o teză, potrivit căreia Brâncuşi era lipsit de cultură, avându-se în vedere modul acestuia de a se exprima în limba română. Petre Pandrea susţine că, din contră, marele sculptor era capabil să exprime concepte elaborate în limba germană şi mai ales în franceză.
 

Ionel Jianu l-a prezentat pe Brâncuşi ca pe un „cioban al Carpaţilor“, un om lipsit de cultură înaltă şi teoretică. V.G Paleolog şi Petru Comarnescu au susţinut şi ei această idee.

„Când l-am cunoscut pe Brâncuşi, l-am socotit profesor de estetică şi nu am vorbit decât rareori în sub-dialectul nostru oltean sau în limba română cultivată. Am obervat că se exprima cu dificultăţi, cu ocoluri şi împopistrat în limba natală. Am dat-o iute pe franţuzeşte, o limbă pe care o stăpâneam binişor de la monsieur Pierre Grimm cam de la 11 ani, cu lecturi intense până la 24 de ani în această limbă plus conversaţie de trei ani în Bucureşti la o familie română franţuzită. Spre surpriza mea, Brâncuşi înţelegea perfect limba germană şi se exprima cu multă uşurinţă. Eu soseam de la Universitatea Berlinului. Audiasem prelegeri de estetică la Max Dessori, Arthur Liebert şi la existenţialistul catolic –călugăr Romano Guardini. Primele convorbiri s-au înfiripat despre estetică. Nu am mai vorbit româneşte, ci franţuzeşte şi nemţeşte. Tiomp de zece ani, la întâlnirile noastre cu îndelungatele, dispute, limba vulgară sau cultivată română forma o proporţie de 20%. V.G Paleolog, petru Comarnescu, Ionel Jianu, G. Oprescu şi D. Gusti vorbeau cu Brâncuşi exclusiv în limba română. Aceşti trei intelectuali l-au taxat volens-nolens pe Brâncuşi ca pe un oltean totalmente incult, un cioban carpatin cu mentaitate de grăjdar şi oborean“, consideră Petre Pandrea. 

Brâncuşi, pe picior de egalitate cu Titlulescu

Brâncuşi era capabil să poarte dezbateri la un nivel superior cu intelectuali rasaţi. „Cred că Brâncuşi nu a cunoscut niciodată limba română literară şi cultivată în pronunţie şi în retorică. (...) În limba franceză, ca limbaj înalt, Constantin Brâncuşi ar fi putut rivaliza după mine cu Nicolae Titulescu, alt franco-român, foarte naţional în fibră şi realizări. În problemele de estetică, sculptorul Brâncuşi ar fi putut ţine piept lui Titu Maiorescu, dar nu în limba română, ci în limba franceză“, mai arată Petre Pandrea.