«Caravana Medierii» se oprește și în Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caravana Medierii v a fi prezentă sâmbătă în Târgu Jiu
Caravana Medierii v a fi prezentă sâmbătă în Târgu Jiu

Gorjenii vor putea participa la Caravana Medierii, eveniment care promovează instituţia medierii, procedură alternativă de soluţionare a disputelor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 12.00, la Librăria ADA din cadrul Complexului Comercial PARÂNG din Târgu Jiu.

Evenimentul este organizat de Uniunea Centrelor de Mediere din România şi face parte din programul naţional de promovare iniţiat în anul 2011, fiind la cea de a 22-a acţiune de acest gen. În parteneriat cu Facultatea de Relaţii Publice, Drept şi Ştiinţe Administrative şi Liga Studenţilor din Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, organizatorii evenimentului vor distribui gratuit 500 de exemplare din Revista “Medierea - Tehnică și Artă”, publicaţie ce cuprinde o serie de articole de specialitate scrise și de mediatorii gorjeni, precum și alte materiale realizate de aceștia pentru informarea publicului asupra procedurii medierii.

Totodată, mediatorii vor oferi justiţiabililor informații despre procedura obligatorie de informare anterior recurgerii la instanța de judecata, dar şi despre alte aspecte normative, conform ultimelor modificări aduse legii medierii. F.M.M.M. Romania a fost infiintata in anul 2010 si dezvolta relatii de colaborare si parteneriat cu organizatii din tara, dar si cu organizatii prestigioase din Europa si S.U.A. din domeniul ADR (Alternative/Appropriate Dispute Resolution). Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.) este federatia nationala infiintata in 2005 care reuneste asociatii profesionale ale mediatorilor din fiecare judet al Romaniei“, a precizat Florentina Stanescu, purtator de cuvant al U.C.M.R.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite