Când se va redeschide circulaţia pe Transalpina. Zăpada a rupt un parapet pe cel mai înalt drum din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina este încă acoperită de zăpadă
Transalpina este încă acoperită de zăpadă

Cel mai înalt drum din ţară nu a fost deschis niic până acum circulaţiei din cauză că zăpada nu s-a topit nici până acum la înălţimi de peste 2000 de metri. Drumarii ar putea interveni de mâine ca să cureţe drumul, dar susţin că abia spre sfârşitul lunii mai ar putea fi asigurate condiţiile necesare pentru redeschiderea traficului.

Drumarii gorjeni intenţionează să intervină în această săptămână pentru a  începe lucrările de redeschidere a circulaţiei pe Transalpina. Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, a precizat că de miercuri se anunţă o încălzire a vremii: „Am fost duminică pe Transalpina, dar zăpada este încă mare şi nu am putut înainta de la kilometrul 37. În continuarea DN 67 C, tronsonul Rânca-Obârşia Lotrului, este drum închis circulaţiei publice. Nu se poate circula pe drum. Se înceară pătrunderi pe acest drum, pentru că ieri am găsit un parapet mişcat. S-a încercat să fie înlăturat de pe partea carosabilă. De miercuri, vremea va începe să se încălzească şi nu va mai ninge. O să întocmim un referat şi o să solicităm intervenţia. Dorinţa noastră este să urgentăm deschiderea drumului. Sperăm ca spre sfârşitul lunii să se poată circula în siguranţă pe drum“.

Ajutor de la judeţele vecine

Zăpada a căzut în această iarnă în cantităţi mari şi a distrus chiar şi un parapet.

„Trebuie să înlocuim un parapet care a cedat de la zăpadă, trebuie refăcută semnalizarea şi alte marcaje. O să primim utilaje de la Severin şi de la Vâlcea“,

a mai adăugat Ion Tudor.

Cel mai înalt drum din ţară este închis circulaţiei de la 1 noiembrie 2015.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite